DEPRESIA SPORESTE RISCUL DE INFARCT

La nivel mondial, depresia constituie o problemă majoră de sănătate, fiind prezentă la aproximativ 20% din pacienţii cu boli cardiace. Persoanele depresive au risc dublu de a face infarct miocardic comparativ cu cele care nu suferă de depresie, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii canadieni de la Universitatea Concordia.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) preconizează că, pînă în anul 2020, depresia va fi a doua cauză de mortalitate şi dizabilitate în lume. În plus, conform Asociaţiei Americane a Inimii, depresia apare de trei ori mai frecvent la pacienţii cu boli cardiovasculare care au suferit deja un eveniment coronian acut decît în rîndul celorlalţi. Cu cît persoana la care se produce un infarct miocardic este mai tînără, cu atît riscul de a dezvolta depresie este mai mare.
Cum afectează inima

Cercetătorii canadieni susţin că stilul de viaţă dezechilibrat, sedentarismul, alimentaţia nesănătoasă, alcoolul şi fumatul sînt principalii factori ce favorizează infarctul, însă depresia dă şi ea stări de anxietate ce favorizează hipertensiunea. Toate acestea împiedică o circulaţie normală a sîngelui în organism şi devin factori declanşatori de boli cardiovasculare. Alte studii realizate în Statele Unite ale Americii şi Australia susţin că depresia pare să favorizeze şi depunerile de grăsime şi colesterol pe vasele sangvine, despre care se ştie că ar conduce la creşterea riscului de accident vascular cerebral şi de infarct miocardic. Însă nu doar depresia îmbolnăveşte inima, ci şi reciproca este valabilă, susţin specialiştii Asociaţiei Americane a Inimii. Cine a suferit un infarct îşi sporeşte cu 17% riscul de depresie. Cea mai utilizată şi eficientă abordare terapeutică s-a dovedit a fi asocierea dintre tratamentul psihologic şi cel farmacologic.

Ce simptome trebuie să te îngrijoreze
- Dificultăţi de concentrare
- Tulburări de somn
- Reducerea apetitului
- Iritabilitate
- Oboseală

- Pesimism
15% din persoanele care suferă de o boală cardiovasculară se confruntă şi cu simptome specifice depresiei.
17 milioane de oameni decedează anual ca urmare a bolilor cardiovasculare.

Sursa: ziarulring.ro