Declarațiile lui Trump despre viitorul NATO dacă va fi reales președinte

Donald Trump a declarat, Miercuri, că dacă va fi ales preşedinte, angajamentul său faţă de NATO va depinde de modul în care europenii vor trata Statele Unite, relansînd ameninţări pe care le făcuse şi în timpul primului său mandat la Casa Albă, relatează Reuters şi Fox News.
Comentariile lui Trump vin după ce comisarul european Thierry Breton a dezvăluit, săptămîna aceasta, o discuţie purtată în 2020 de fostul preşedinte al SUA cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, căreia îi spusese că Washingtonul nu va ajuta Europa, dacă va fi atacată.
Trump a fost întrebat, la o dezbatere publică găzduită Mmiercuri de Fox News, despre poziţia sa faţă de NATO – o întrebare care a venit ca urmare a dezvăluirilor făcute de Thierry Breton.
"Depinde dacă ne tratează cum trebuie", a răspuns Trump, cînd a fost întrebat de prezentatorii Fox despre angajamentul său faţă de Alianţa Nord-Atlantică.
"Uite ce e, NATO a profitat de ţara noastră. Ţările europene au profitat", a comentat Trump.
În timpul primului său mandat, din 2017 pînă în 2021, Trump s-a contrat în mod repetat cu aliaţii tradiţionali în ceea ce priveşte comerţul şi cheltuielile pentru apărare.
Pe de altă parte, comentînd războaiele din Ucraina şi Israel, Trump a acuzat preşedinţia "slabă" a lui Joe Biden.
"A te înţelege cu oameni care au sute de arme nucleare nu este un lucru rău", a spus Trump, sugerînd că liderii străini îl văd pe actualul comandant suprem Joe Biden ca fiind "slab".
"Ştiţi, ei vor să facă să pară un lucru rău. Dar pacea se face prin putere. N-au vrut să se joace. Nu s-ar fi întîmplat niciodată în Ucraina. Rusia nu ar fi intrat niciodată, nu s-ar fi întîmplat niciodată. Atacul recent asupra Israelului nu s-ar fi întîmplat niciodată", a spus Trump. "Ei văd un preşedinte slab în ţara noastră", a continuat Trump, "şi au făcut ceva de neconceput. Aşa că vom avea pace prin forţă. Dar nu va trebui să ne luptăm", a punctat el.
În ceea ce priveşte războiul din Gaza, fostul preşedinte a fost un mare susţinător al Israelului în timpul primului său mandat, cînd a supervizat acordurile istorice Abraham care au adus normalizarea diplomatică cu unele state arabe. La începutul războiului, Trump a afirmat că nu ar exista un conflict în Israel dacă el ar mai fi preşedinte.
Trump a cerut, de asemenea, ca reprezentanta Rashida Tlaib, democrată din Michigan, să fie pusă sub acuzare din cauza retoricii sale cu privire la Israel. "Cred că este groaznică", a spus Trump. "Cred că este o reprezentantă oribilă a ţării noastre şi, sincer, ar trebui să fie pusă sub acuzare pentru asta. Asta ar trebui să fie. Este o barbarie. Uitaţi-vă la ce le-au făcut copiilor mici, bebeluşilor, bebeluşilor, bebeluşilor le-au tăiat capul. Nici măcar nu este de crezut că purtăm această conversaţie. Dar nimeni nu a văzut aşa ceva", s-a dezlănţuit Trump.
"Acest lucru este la un nivel pe care nimeni nu l-a mai văzut vreodată, iar ceea ce aud este că numărul de morţi este de fapt mult mai mare decît ceea ce auzim că are legătură cu americanii, dar şi cu israelienii şi alţii", a afirmat Trump.












