Justiţia din Italia s-a confruntat, de-a lungul timpului, cu o serie de cazuri bizare – şi nu mai puţin ieşite din comun au fost verdictele date. De pildă, judecătorii italieni consideră că nu e un delict dacă un om fără adăpost intră prin efracţie într-o casă să doarmă şi nici dacă e nevoit să fure pentru a se hrăni. O Curte de Apel din Brescia, un oraş din Nordul Italiei, l-a condamnat pe un cetăţean la trei luni şi zece zile de închisoare, sub acuzaţia de a se fi strecurat într-o locuinţă privată din comuna lombardă Desenzano del Garda, aflată pe malurile Lacului Garda, la sfîrşitul lunii Noiembrie a anului 2015.

Iniţial, omul a fost acuzat de intrare prin efracţie, însă acuzaţia a fost modificată la violare de domiciliu de către instanţa de apel. Însă a apărut sentinţa Curţii Supreme de justiţie din Italia, în care a fost anulată hotărîrea anterioară, cu justificarea că cetăţeanul împricinat nu ar trebui să fie pedepsit din cauza „circumstanţelor sale particulare de sărăcie şi excluziune“. Judecătorii au făcut şi observaţia că motivaţia care l-a determinat pe om la comiterea infracţiunii a fost pur şi simplu „de a găsi un loc în care să stea peste noapte“, aşadar cazul lui nu poate fi clasificat ca acţiune cu intenţii criminale.

Alte acţiuni din necesitate

În 2016, Justiţia italiană a înregistrat un caz similar. Atunci, nefericitul era ucraineanul Roman Ostriakov, care a fost prins în 2011 furînd dintr-un supermarket mîncare în valoare de 4,07 euro – cîţiva cîrnaţi şi nişte brînză. Justiţia, în primă instanţă, l-a condamnat pe Ostriakov la şase luni de închisoare şi i-a aplicat şi o amendă de 100 de euro. Pîrîtul a făcut apel la acest verdict, motivînd că a fost oprit înainte de ieşi cu mîncarea din supermarket, iar curtea de casaţie italiană l-a achitat. Motivaţia Curţii a fost că acuzatul „nu putea trăi fără să se hrănească, astfel că a acţionat din necesitate“.

În 2013, a avut loc un alt proces care a presupus necesităţi umane obligatorii. Un funcţionar public, A.T., în vîrstă de 55 de ani, a fost amendat iniţial cu 200 de euro pentru expunere indecentă, după ce a fost surprins urinînd pe o stradă din Lamon, o comună din Nordul provinciei Belluno (regiunea Veneto). Însă, la apel, avocatul său a pledat în faţa Curţii Supreme de Justiţie că A.T. se afla „într-o situaţie disperată“, întrucît a fost forţat să folosească strada pe post de toaletă după ce angajaţii unui restaurant din apropiere i-au refuzat accesul. Astfel că Justiţia l-a achitat pe funcţionarul public, considerînd că actul avea un grad înalt de „urgenţă“.

Cîteva cazuri bizare din Justiţia italiană

Negarea existenţei unor părţi genitale, interzisă. În 2012, o instanţă a decis că este un delict să îi spui unui bărbat: „n-ai c***e”. Motivaţia: pentru că îi răneşti onoarea. Cazul a fost înfăţişat de un bărbat care s-a simţit lezat de vorbele verişorului lui, iar instanţa de judecată a hotărît că nu numai că este o expresie vulgară, făcînd referire la lipsa de virilitate a bărbatului care face obiectul insultei, dar sugerează şi „slăbiciunea caracterului său“.

A face cu ochiul poate deveni hărţuire sexuală. Tot în 2012, Curtea Supremă a judecat cazul unui om condamnat de o instanţă inferioară că ar fi molestat o femeie prin faptul că i-a făcut cu ochiul în mod repetat. Deşi nu a urmărit-o pe femeia în cauză şi nici a devenit violent la adresa ei, persistenţa cu care i-a făcut cu ochiul – uitîndu-se, susţinea femeia, în zona pieptului – i-a adus bărbatului o amendă de 200 de euro, sentinţă susţinută şi de Curtea Supremă.

...dar hărţuirea sexuală nu e mereu hărţuire sexuală. În Februarie 2016, Curtea de Justiţie din Palermo a decis că un şef, în vîrstă de 65 de ani, nu era vinovat de hărţuire sexuală pentru că îşi atingea angajatele, întrucît era „condus de un imatur simţ al umorului“, şi nu de vreo dorinţă sexuală. Desigur, presa italiană a catalogat verdictul demn de „legiuitorii din Arabia Saudită“, dar şeful cu pricina tot a rămas catalogat drept ghiduş.

„Băiatul mamei“, motiv bun de divorţ. În 2014, Curtea de Casaţie din Italia a anulat o căsătorie pe motiv că soţul era prea dependent de mama sa şi nu îi dădea suficient de multă atenţie soţiei.

„Sunt un idiot“ – pedeapsă după pedeapsă. În 2012, o învăţătoare l-a pedepsit pe un elev, care-şi agresase un coleg de clasă, punîndu-l să scrie de 100 de ori propoziţia: „Sunt un idiot“. Ca urmare, învăţătoarea a fost condamnată la 15 zile de închisoare, judecătorii considerînd că ea devenise agresorul şi îl umilise pe elev. Liber la pornografie la prînzul cel mare. În Octombrie 2015, Curtea de Casaţie a decis că un angajat al companiei Fiat nu a greşit cu nimic atunci cînd s-a apucat să se uite la filme porno în pauza de la prînz, deci nu putea fi concediat pe acest motiv. Bărbatul a motivat că vizionarea a presupus mai mult „aruncarea unei priviri“ în timp ce lua prînzul. În aceeaşi zi, s-a dat verdictul şi în cazul unui alt angajat al Fiat, care fusese concediat pentru că fusese prins fumînd canabis în timpul aceleiaşi pauze de la prînz, iar verdictul a fost de partea companiei.

Nu da sunetul mai tare să se-audă peste tot, să nu se-audă din maşină dacă stai la stop. În Februarie 2016, o sentinţă a Curţii din Messina l-a obligat pe un bărbat să plătească o amendă de 300 de euro şi costurile de judecată, de 1.000 de euro, după ce a fost surprins ascultînd muzică la un volum prea mare în propriul autovehicul. Judecătorii au motivat că bărbatul „a riscat să perturbe somnul cetăţenilor“, în timp ce mergea prin oraş la o oră tîrzie.