De parca n-ar avea destul pamint, australienii vor sa cultive plante si pe Luna

Oamenii de ştiinţă australieni intenţionează să încerce să cultive plante pe Lună pînă în 2025, în cadrul unei misiuni, dezvăluită Vineri, care are drept scop dezvoltarea unei colonii pe satelitul natural al Pămîntului, relatează AFP, potrivit agerpres.
„Acest proiect este un prim pas către cultivarea plantelor pentru producerea de alimente, medicamente şi oxigen, toate acestea fiind cruciale pentru stabilirea vieţii umane pe Lună”, au declarat cercetătorii într-un comunicat.
Brett Williams, biolog la Universitatea Tehnologică din Queensland, a declarat că seminţele vor fi transportate cu nava spaţială Beresheet 2, o misiune privată israeliană.
După aselenizare şi odată ajunse în sol, seminţele vor fi udate într-o cameră etanşă, iar oamenii de ştiinţă vor monitoriza orice semn de germinare.
Tipurile de plante vor fi alese în funcţie de capacitatea lor de a rezista la condiţii meteorologice extreme, dar şi de viteza lor de germinare.
Pe lîngă faptul că ar putea pune bazele unei vieţi umane pe Lună, această misiune ar putea servi şi drept laborator pentru identificarea soluţiilor la problemele asociate securităţii alimentare pe fondul încălzirii globale, a sugerat Caitlin Byrt, profesoară la Universitatea Naţională Australiană. „Dacă putem crea un sistem de creştere a plantelor pe Lună, atunci putem crea un sistem de creştere a alimentelor în unele dintre cele mai dure medii de pe Pămînt”, a spus ea, citată într-un comunicat.
Acest proiect este condus de organizaţia Lunaria One, care include oameni de ştiinţă australieni şi israelieni.












