DE CE SINT MAI AVANTAJATI BARBATII CARE AU SIMTUL UMORULUI?

Femeile preferă să îşi aleagă parteneri amuzanţi care să le facă să rîdă, iar acest lucru este dictat de evoluţie, spun oamenii de ştiinţă. Mai exact, specialiştii au descoperit că atunci cînd femeile sînt expuse la umor, regiunile din creier asociate cu recompensa devin mai active. Constatările susţin ideea potrivit căreia femeile au evoluat pentru a aprecia umorul, în timp ce bărbaţii au evoluat pentru a-l produce. Potrivit acestei idei, femeile consideră că aceste capacităţi ale bărbaţilor sînt sau nu parteneri potriviţi din punct de vedere genetic. 

Noul studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Stanford University School of Medicine a fost realizat pe un eşantion de 22 de tineri, băieţi şi fete cu vîrste cuprinse între 6 şi 13 ani. Participanţilor le-au fost scanaţi creierii în timp ce urmăreau clipuri video amuzante. Pentru a se putea face comparaţii, creierii copiilor au fost scanaţi şi atunci cînd subiecţii erau expuşi la clipuri „pozitive”, în care erau expuşi oameni care dansau, sau la clipuri neutre în care erau prezentate imagini din natură şi copii mergînd pe bicicletă. La final, participanţii au fost întrebaţi cît de multe le-a plăcut fiecare clip video şi cît de amuzant li s-a părut. În timpul clipurilor amuzante, s-a observat că la nivelul creierilor fetelor s-a înregistrat o mai mare activitate, în regiuni precum mezencefalul sau amigdala. 

Prin urmare, rezultatele studiului indică faptul că fetele experimentează mai multe sentimente pozitive, comparativ cu băieţii. „Informaţiile noastre indică pentru prima dată că diferenţele de sex în ceea ce priveşte capacitatea de a aprecia umorul se observă încă din copilărie”, au explicat autorii studiului. Ei au mai adăugat şi că aceste constatări sugerează că abilitatea de a alege un partener ca răspuns la umor este mai eficientă în rîndul femeilor, „deoarece creierul feminin şi mai ales circuitele de recompensare sînt mai bine sînt mai bine pregătite din punct de vedere evolutiv pentru a răspunde în mod corespunzător”.

Sursa: Business Insider