Catolicii din lumea întreagă sărbătoresc şi în acest an (astăzi) Paştele la altă dată decît ortodocşii. Cum s-a ajuns la aceste diferenţe în calendar care pot ajunge chiar şi la cinci săptămîni? Diferenţa calendaristică dintre Paştele occidentalilor şi Paştele orientalilor a apărut ca urmare a unor evoluţii istorice complexe şi îndelungate, precum şi coroborării calendarului solar cu cel lunar.

În Antichitate, au existat foarte multe diferenţe în prăznuirea Paştelui în lumea creştină. Astfel, în primele secole, creştinii din părţile Siriei şi Asiei Mici celebrau Paştele Crucii (moartea lui Hristos) la data de 14 Nisan, apoi Paştele Învierii (Învierea) la 16 Nisan. Deoarece serbau Paştele odată cu iudeii, adică la 14 Nisan, aceştia se numeau Quartodecimani. De precizat că Nisan (nume de origine babiloniană) este cea de-a şaptea lună a anului ecleziastic şi prima lună a anului civil în calendarul ebraic. Nisan este o lună de Primăvară de 30 de zile. Totodată, în limba turcă este numele lunii Aprilie.

Protopashiti, alţi creştini din zona Antiohiei, serbau Paştele Duminica, dar aveau grijă ca acea Duminică să cadă totdeauna în săptămîna azimilor iudaice.

Totodată, cei mai mulţi creştini din Egipt, Grecia şi Apus sărbătoreau Paştele în aceeaşi zi din săptămîna în care a murit şi a înviat Hristos. În Vinerea cea mai apropiată de 14 Nisan era comemorată moartea lui Hristos, fiind numită Paştele Crucii. Duminica următoare era sărbătorită Învierea şi cădea totdeauna după 14 Nisan sau după prima lună plină care urma echinocţiului de Primăvară. Sărbătoarea se numea Paştele Învierii.

Regulile Paştelui, stabilite la Niceea

Pentru a elimina controversele legate de sărbătoarea Paştelui, în cadrul primului sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, s-a stabilit că Paştele va fi serbat totdeauna în prima Duminică ce cade după prima noapte cu Lună plină de după echinocţiul de Primăvară. În acest caz, este vorba de coroborarea calendarului solar, în funcţie de care este stabilit echinocţiul de Primăvară, cu calendarul lunar, stabilit în funcţie de fazele lunii.

Totodată, dacă data Paştelui, calculată după prima regulă, cade în aceeaşi zi ca şi Paştele evreiesc, atunci Paştele creştinilor trebuie amînat cu o săptămînă.

Sinodul de la Niceea a mai stabilit şi că data Paştelui din fiecare an va fi calculată de către Patriarhia din Alexandria, iar aceasta o va comunica, la timpul potrivit, şi celorlalte Biserici creştine.

Schimbarea apărută după introducerea calendarului gregorian

Învierea Domnului a fost sărbătorită peste tot la aceeaşi dată pînă la introducerea în 1582 a calendarului gregorian în urma reformei efectuate de Papa Grigorie al XIII-lea. Introducerea calendarului gregorian a fost necesară deoarece, în cazul calendarului iulian, anul mediu era mai lung decît anul astronomic, făcînd ca echinocţiul de Primăvară să se mute înapoi în anul calendaristic.

În Orient, din motive religioase ce au apărut odată cu Marea Schismă din 1054, cele mai multe biserici au refuzat să accepte, sute de ani, calendarul gregorian care este cu 13 zile înaintea celui iulian. Astfel, Răsăritul şi Apusul n-au mai serbat Paştele la aceeaşi dată decît din întîmplare. Catolicii calculează data Paştelui după o formulă de calcul a lunii pline de după echinocţiul de Primăvară, în timp ce ortodocşii calculează în funcţie de luna plină astronomică.

În anul 1924, s-a hotărît, la Constantinopol, o adaptare a tuturor Bisericilor Ortodoxe la calendarul gregorian. Nu toate au acceptat, astfel că Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sîrbă păstrează calendarul neîndreptat. Pentru a menţine o unitate ortodoxă în serbarea Paştelui, din anul 1927, s-a decis ca toate bisericile ortodoxe să sărbătorească Paştele după calendarul iulian.