De ce pare atît de întunecat spațiul cosmic?

Îndreaptă-ți privirea spre cerul nopții și vei vedea o întunecime nesfîrșită, presărată cu stele luminoase, planete sau nave spațiale. Totuși, de ce arată spațiul cosmic atît de întunecat? De ce nu este colorat, precum cerul albastru din timpul zilei pe Pămînt? În mod surprinzător, răspunsul are foarte puțin de-a face cu lipsa de lumină.

„Ai crede că, avînd în vedere că există miliarde de stele în galaxia noastră, miliarde de galaxii în Univers și alte obiecte, precum planete, care reflectă lumina, atunci cînd ne uităm la cerul nopții acesta ar trebui să fie extrem de luminos. În schimb, acesta este foarte întunecat”, a spus Tenley Hutchinson-Smith, masterand în astronomie și astrofizică la Universitatea din California, Santa Cruz (UCSC), scrie Descoperă.ro.

Spațiul este un vid perfect

Hutchinson-Smith a explicat că această contradicție, cunoscută în fizică și astronomie drept paradoxul lui Olbers, poate fi explicată prin teoria expansiunii spațiului-timp, ideea că „deoarece Universul se extinde mai repede decît viteza luminii, lumina de la galaxii depărtate s-ar întinde și transforma în unde infraroșii, microunde și unde radio, care nu sunt vizibile ochiului uman”. Și, pentru că acestea nu sunt vizibile, totul arată ca o beznă totală pentru ochiul uman.

Un alt motiv pentru care spațiul interstelar și interplanetar pare întunecat este că spațiul este aproape un vid perfect. Cerul Pămîntului arată albastru pentru că moleculele care alcătuiesc atmosfera, inclusiv oxigen și azot, împrăștie o bună parte din lungimile de undă ale luminii vizibile de la Soare în toate direcțiile, inclusiv spre ochii noștri. Cu toate acestea, în absența materiei, lumina se deplasează în linie dreaptă de la sursă pînă la receptor. Avînd în vedere că spațiul este un vid perfect, ceea ce înseamnă că are foarte puține particule, nimic nu există în spațiul dintre stele și planete care să împrăștie lumina spre ochii noștri. Fără lumina care să ajungă la ochi, aceștia observă doar întunericul, scrie Live Science.

Spațiul cosmic ar putea fi mai degrabă de culoarea „cărbunelui”

Acestea fiind spuse, un studiu din 2021 publicat în revista The Astrophysical Journal sugerează că spațiul nu ar fi atît de întunecat pe cît au crezut inițial savanții. Cu ajutorul misiunii New Horizons de la NASA către Pluto și Centura Kuiper, cercetătorii au putut vedea spațiu fără interferența luminii de la Terra și Soare. Echipa a analizat imaginile obținute de nava spațială și a eliminat lumina de la toate stelele cunoscute, Calea Lactee și alte galaxii cunoscute. Chiar și așa, lumina de fundal a Universului a fost de cel puțin de două ori la fel de întunecată față de predicțiile făcute de oamenii de știință.

Motivele pentru luminozitatea adițională, care rămîn deocamdată necunoscute, vor fi subiectul studiilor viitoare. Pînă atunci, un lucru pare cert: spațiul cosmic ar putea fi mai degrabă de culoarea „cărbunelui” decît o beznă totală.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40