DE CE MOLDOVENII NU SINT EUROPENI?
În statul mafiot, „aleşii” se ascund de alegători în spatele gărzilor de corp
Autor: Mihai CONŢIU
Republica Moldova, ca ţară din frunzişul periferic al Europei şi Rusiei, a fost şi este singurul stat al continentului în care guvernanţii se protejează faţă de popor la fel cum o făcea celebrul gangster american Al Capone în perioada lui de glorie criminală din anii 1920-1930, în oraşul Chicago al acelor ani. Mafiotul Al Capone a fost şeful unei mari reţele de crimă organizată, care-şi obţinea banii din jocuri ilegale de noroc, bordeluri, trafic ilegal de alcool în timpul prohibiţiei, extorcarea de bani prin sistemul taxelor de protecţie, trafic de influenţă prin controlul exercitat asupra politicienilor, inclusiv prin manipularea alegerilor etc.
Fireşte că toate astea le făcea camuflat, oficial el ocupîndu-se de afaceri cu spălătorii auto, vînzare de mobilier vechi, antichităţi şi altele. Cu toate crimele pe care le-a comis, iar aici este vorba despre multe sute de rivali ucişi de banda sa, Guvernul american nu a reuşit să-l închidă decît pentru evaziune fiscală. De numele lui se leagă pînă în ziua de astăzi noţiunea de „spălare de bani”.
Avînd şi numeroşi rivali, în primul rînd mafia irlandezilor, Al Capone avea şi o colecţie de maşini blindate. Preferatele lui erau un Cadillac 341 V8 de 90 CP şi un Cadillac V16 452 Imperial Sedan de 185 CP. Prima, fabricată în 1928, a fost scoasă la licitaţie, în 2010, pentru suma de 500.000 de dolari, fiind cea mai veche maşină blindată care a supravieţuit. Nu pot afirma deschis că ar fi putut-o achiziţiona vreun moldovean de aceeaşi teapă.
În ziua de astăzi, din cîte ştim, la nivel oficial, circulă în compania gărzilor de corp şefii unor state puternice ale lumii, aşa cum este Barack Obama sau Vladimir Putin, dictatorii sau oficiali înalţi ameninţaţi de iminente atacuri teroriste. Fără să aibă calităţi oficiale, dar fiind liberi să o facă, în astfel de companii securizate umblă mafioţi de anvergura lui Al Capone, terorişti sau chiar moftangii. Din ce categorie fac parte demnitarii şi semi-demnitarii noştri, căci numai moftangii nu sînt? Mari şefi de stat sau politicieni geniali periculoşi pentru geopolitica sau geostrategia mondială a SUA, Rusie sau Chinei nu sînt, aşa că nu ar cam avea de ce să fie păţiţi ca Sfintele Moaşte.
Bunul simţ şi istoria ne spun că astfel de oameni nu au viitorul pe care şi-l proiectează. Cert este că ei, la fel ca şi noi, ştiu prea bine că trăiesc într-un stat mafiot. Diferenţa dintre noi şi ei este aceea că ei au contribuit la făurirea acestui stat mafiot şi l-a şi l-au luat sub control, iar noi sîntem captivii statului creat de ei.
În nota specifică acelor ani, cam la fel a procedat şi Al Capone cu oraşul Cicero de lîngă Chicago – a eliminat mafia locală irlandeză într-un război urban soldat cu peste 200 de morţi; la alegerile pentru Primărie, oamenii erau aşteptaţi în centrele de votare de către ucigaşii lui Al Capone şi ameninţaţi să voteze candidatul Mafiei, care, în final, a şi cîştigat alegerile. După cîteva săptămîni, noul primar a crezut că-şi poate permite să se emancipeze, declarînd că va lupta împotriva gangsterilor. Personal, Al Capone l-a lovit şi l-a aruncat pe scările Primăriei, ca să înţeleagă cine este adevăratul stăpîn al oraşului.
Nu credeţi că este o asemănare izbitoare între ceea ce se întîmpla în Chicago şi Cicero din anii 1920-1930 şi ce trăim noi acum, la Chişinău şi în raioane? Diferenţa este că în SUA era vorba despre două oraşe, iar aici este vorba despre o ţară, o ţară în care puzderii de Al Capone moldoveni au în supunere exact aceleaşi instituţii ale statului care ar trebui să-i vîneze. Al Capone a fost capturat şi închis de către Eliot Ness, conducător al unui grup de agenţi, supranumiţi Incoruptibilii, ai Biroului Prohibiţiei. În Moldova, însă, un Eliot Ness încă nu s-a născut, iar dacă, totuşi, există, a fost transformat în… coruptibil de către mulţimile de Al Capone moldoveni din ultimii 25 de ani.
În Europa civilizată, cea spre care guvernanţii mormăie că vor să ducă ţara, politicieni de talia lor circulă cu metroul sau trenul, fără gărzi de corp, iar aici fiind vorba despre miniştri, premieri şi chiar şefi de state, ca în Elveţia, bunăoară. În Moldova, însă, orice prichindel de politician ajuns într-o funcţie devine peste noapte mare boier, cu maşină şi şofer la scara serviciului şi a vilei sale luxoase, devine atotştiutor şi are numai certitudini, o face pe omul preocupat de destinele ţării, care, simultan, se scufundă văzînd cu ochii în mocirlă şi, mai ales, se izolează de „prostime”!
Parcă temîndu-se să nu fie linşaţi de acest popor mult prea îngăduitor, toţi se baricadează în maşini de ultimă serie, sînt „apăraţi” de pază de corp bine antrenată şi se lăfăiesc într-un lux sfidător faţă de sărăcia în care se zbat cei pe care i-au mituit ca să-i voteze. Dacă ar fi cinstiţi, nu s-ar mai înconjura de atîta pază şi alte măsuri de securitate. Numai ei ştiu toate cele pe care le au pe conştiinţă. Ştim şi noi cîte ceva, dar ei sînt stăpînii legilor!
De ce moldovenii, în general vorbind, nu sînt europeni?
Pentru că, identitar, cultural şi istorico-opţional nu au nici o treabă cu Europa zilelor noastre!
Pentru că civilizaţia, valorile şi principiile europene li se par a fi o „barbarie” pentru felul lor de viaţă!
Pentru că sînt permanent în căutare de „fraţi mai mari” şi de ajutoare, fără să fie capabili să se ajute şi singuri!
Pentru că, pe fondul ignoranţei, parvenitismului, hoţiei, nepăsării sau alcoolismului, strigă în gura mare că sînt „oameni de omenie, primitori, mîndri, curajoşi şi demni de toată încrederea”!
Pentru că, în funcţie de oferte, astăzi sînt români basarabeni, mîine moldoveni ruşi.
Pentru că, doar din pricina lor, la nivel naţional, deşi şi-au dobîndit independenţa de stat şi vorbesc despre faptul că sînt ortodocşi majoritari, nu au propria Patriarhie, autocefală.
Pentru că, prin comportamentul lor exagerat, încalcă flagrant toate canoanele ortodoxiei la care le închină.
Pentru că nu au eroi naţionali, ci se închină, exclusiv unui singur domnitor, Ştefan cel Mare, care, deşi moldovean căruia nu i-a trecut niciodată prin minte că ar vorbi limba română, a stăpînit (sub suzeranitatea Imperiului Otoman) şi această bucată de pămînt. Trebuie să se ducă în România să se închine la moaştele lui!
Pentru că se închină la false „icoane” locale mediocre, fără să le pună în contrapondere cu adevăratele valori intelectuale creatoare europene sau chiar din Rusia.
Pentru că nu vor să semene cu europenii, ci cu politicieni şi mafioţii care-i jecmănesc.
Pentru că, deşi născuţi în continentul European, nu sînt… europeni şi… punctum!