Datoria prostituatei, care circula pe retelele sociale

În luna August, într-un oraş mic, cade o ploaie torenţială şi face ca, pentru cîteva zile, oraşul să pară pustiu. Era ceva timp de cînd criza a afectat acest loc, toți aveau datorii şi trăiau pe baza creditelor.

Din fericire, vine un milionar burduşit cu bani și intră în singurul hotel, mic, al locului, cere o cameră, pune o bancnotă de 100 de euro pe masa recepţiei și se duce să vadă camerele.

Seful hotelului ia bancnota şi fuge să-şi plătească datoriile la măcelar. Acesta ia bancnota şi fuge să-şi plătească datoria la crescătorul de porci.

În acest moment, acesta pleacă să plătească ceea ce datorează furnizorului de hrană pentru animale. Proprietarul morii ia bancnota în zbor şi fuge să-şi lichideze datoria la Maria, prostituata pe care, o lunga perioada de timp, nu o plătise, căci, deh, în vremuri de criza, pînă și ea oferea servicii pe credit. Prostituata, cu bancnota în mînă, se duce la micul hotel, unde şi-a adus clienţii în ultimele dați şi nu plătise încă, şi îi dă bancnota proprietarului hotelului.

În acel moment, milionarul, care s-a uitat la camere pînă să vină Maria, spune că nu îi place nici una, ia bancnota şi pleacă.

"Nimeni nu a cîştigat nici un ban, dar acum tot oraşul trăieşte fără datorii şi priveşte viitorul cu încredere"!

01.05.26 - 11:38
03.05.26 - 12:46
01.05.26 - 11:40
02.05.26 - 02:01
03.05.26 - 12:42
07.05.26 - 00:02
05.05.26 - 15:21
01.05.26 - 11:44
01.05.26 - 11:42
02.05.26 - 01:59
04.05.26 - 21:28
05.05.26 - 11:49
03.05.26 - 12:45
03.05.26 - 12:44
04.05.26 - 17:27