Reţeta oraşelor fericite

Autorul Charles Montgomery îşi începe noua sa carte „Happy City: Transforming our lives through urban design” (Oraşul fericit: cum să schimbi viaţa cu ajutorul planificării urbane) cu o călătorie pe bicicletă prin capitala Columbiei, Bogota, însoţit de fostul primar al acesteia Enrique Peñalosa. În timpul cît Peñalosa a fost primarul Bogotei, acesta a reuşit să implementeze un şir de proiecte care s-au dovedit a fi destul de progresiste. Peñalosa a elaborat planuri de construcţie a drumurilor, a creat sute de trasee pentru biciclişti, găsind locuri potrivite pentru parcuri şi pieţe pietonale.

Potrivit lui Charles Montgomery, fostul primar al Bogotei a urmărit scopul să facă locuitorii oraşului mai fericiţi. În cartea sa, Montgomery şi-a pus un ţel şi mai ambiţios: el doreşte să demonstreze că planificarea şi politicile urbane într-adevăr influenţează nivelul de bunăstare al orăşenilor.

Mînat de spiritul descoperirilor empirice, Montgomery face împreună cu cititorii o călătorie prin toată lumea, în căutarea acelor locuri unde planificarea urbană a depăşit (sau nu) calitatea vieţii orăşenilor. De asemenea, scriitorul vizitează mai multe laboratoare de psihologie, încercînd să înţeleagă ce fel de gînduri pot face oamenii mai fericiţi sau, dimpotrivă, care sînt ideile care le încurcă în acest sens. Ca rezultat, a fost obţinută o „reţetă” a fericirii orăşeneşti ce constă din şase părţi care-ar trebui să motiveze autorităţile oraşelor să promoveze conceptele bucuriei, sănătăţii, libertăţii, dreptăţii, relaţiilor sociale şi forţei vitale.

„The Atlantic Cities”: Una dintre principaleleidei ale cărţii constă în faptul că un oraş confortabil pentru viaţă este un oraş mereu fericit?

Charles Montgomery: Îmi pare că aceste două definiţii sînt sinonime. Însă sînt sigur că se vor găsi mulţi panicaţi care ne vor convinge că dacă ne dorim să facem faţă unor probleme serioase ale epocii, cum ar fi schimbarea climatică, secarea resurselor naturale, crizele demografice etc., atunci ar trebui să ne supunem multor canoane. Aceştia greşesc. Cel puţin la capitolul amenajării urbane.

- Dvs. indicaţi asupra unor deformări cognitive care explică atractivitatea creşterii şi extinderii perpetue. Cum ar fi, bunăoară, paradoxul oamenilor care vin în fiecare zi la serviciu din afara oraşului şi consideră eronat că drumul mai lung este justificat prin venituri mai mari. Ce-i de făcut cu aceste tendinţe?

C.M.: Acordăm prea multă atenţie remunerărilor materiale. Vorbim prea mult de maşini sau case şi prea puţin de sistemele complexe care ne formează experienţa. Deşi, anume experienţa are o importanţă foarte mare.

Sfatul meu esenţial constă în următoarele: calitatea vieţii noastre se va îmbunătăţi, dacă vom înţelege că fericirea depinde în mare parte de experienţă şi nu de bunuri materiale. Dacă vom construi oraşe şi vom face alegeri personale ţinînd cont de acest fapt, atunci posibil că vom da preferinţă proiectelor prevăzute pentru susţinerea relaţiilor umane şi experienţei personale, în defavoarea sistemelor calculate prin excelenţă pentru extinderea infrastructurii.

- Este uimitor cîte lucruri, nesemnificative la prima vedere, pot fi schimbate în oraşe pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii oamenilor. Să zicem, crearea unui mic parc sau stabilirea unor locuri libere de trafic rutier.

C.M.: Sînt de-acord. Pentru a îmbunătăţi viaţa este suficient de făcut ceva util fie şi la nivel de raion sau sector. În acest sens aş vrea să aduc drept exemplu oraşul Portland. În anii 90 un grup de locuitori ai acestui oraş au transformat o intersecţie într-o piaţă mică. Oamenilor le-a fost foarte greu să se adune, să înceapă să lucreze împreună, să negocieze cu autorităţile locale şi să realizeze un proiect nou, însă în timpul procesului de muncă au legat strînse relaţii de prietenie, ceea ce este important.

- Dacă aţi avea sarcina să proiectaţi un oraş „arhifericit”, ce elemente urbane aţi include într-un aşa plan?

C.M.: În caz că ne referim la opţiunile sociale ale unui oraş fericit, atunci gîndesc că ar trebui să examinăm capitala Danemarcei, Copenhaga. Acest oraş este un exemplu perfect cum proiectanţii sistemului de circulaţie urbană au înţeles la timp că bicicliştilor le vine foarte greu să discute între ei în timpul deplasării şi au făcut benzile pentru ciclism de două ori mai late.

Un oraş fericit trebuie să fie în primul rînd raţional, cum ar fi, bunăoară, localitatea Vauban din Germania. Aceasta reprezintă o suburbie experimentală a oraşului Freiburg. Aici, localnicii şi-au asumat cheltuielile legate de stăpînirea unui automobil. Spre exemplu, dacă un locuitor din Vauban are maşină, atunci el trebuie să cumpere un loc de parcare într-un garaj frumos, amplasat la marginea orăşelului. Astfel, localnicii nu numai că economisesc bani, dar şi duc un mod activ de viaţă, plîmbîndu-se prin împrejurimi şi comunicînd cu vecinii.

Este relevant şi un caz din oraşul Davis, statul California (SUA), unde locuitorii unei străzi au decis să scoată gardurile şi să facă o curte mare comună. Aceasta s-a dovedit a fi într-atît de mare încît vecinii au reuşit chiar să construiască nişte case şi anexe noi pentru a adăposti mai mulţi oameni.

Sursă: „The Atlantic Cities” (SUA)