CUM ISI APARA STRELET PROPRIUL INTERES SI CUM ARE GRIJA DE AL ALTORA

Astăzi, am fost martorii a ceea ce trebuie să recunoaştem că se poate numi decapitarea premierului Valeriu Streleţ. Pentru doar trei luni de guvernare, comparîndu-le cu precedentele guvernări, acuzele care i s-au adus nu au suport logic, politic sau economic, dar noi ne vom referi la altceva!

Ni s-a părut de-a dreptul admirabil modul în care Streleţ ştie să-şi apere propriile interese atunci cînd este vorba despre propriile lui afaceri, ameninţîndu-i pe denigratorii săi cu procese judiciare, ceea ce este legitim. Problema care se pune ţine de aceeaşi responsabilitate obligatorie cu care premierul Streleţ ar fi trebuit să apere şi interesele legitime ale celorlalţi cetăţeni ai Republicii Moldova.

De cum a devenit premier, Streleţ a patronat un uriaş abuz asupra Cotidianului Naţional Independent Moldova Suverană Serie Nouă SRL, iar asta prin aceea că a semnat o Hotărîre de Guvern prin care această denumire trebuie să fie o proprietate exclusivă a Cancelariei de Stat. Asta este o prioritate a unui guvern ca al nostru?! Streleţ a semnat acest document chiar dacă instituţia în cauză nu editează o publicaţie cu aceeaşi denumire. În Hotărîrea respectivă, se decide „reluarea procesului de lichidare a Întreprinderii de Stat Moldova Suverană”, proces întrerupt abuziv anterior tot de către Guvern, în 2010.

Prin urmare, Streleţ, în loc să repare abuzul din 2010, mai comite unul.

Şi prin această Hotărîre de Guvern semnată de Streleţ se atentează la libertatea de exprimare şi la dreptul la proprietate. Cotidianul Naţional Independent Moldova Suverană Serie Nouă SRL a fost fondat în condiţii legale, conform Legii Presei, iar asta după ce Guvernul, prin Cancelaria de Stat, la recomandarea Consiliului Europei, şi-a retras, în 2005, calitatea de fondator al Întreprinderii de Stat Moldova Suverană”. În cazul Hotărîrii amintite, constatăm că Streleţ continuă o răzbunare politică declanşată împotriva Cotidianului Naţional Independent Moldova Suverană Serie Nouă SRL, în primul rînd, dar s-a urmărit şi crearea unei confuzii în rîndul cititorilor, care pot confunda uşor denumirile Întreprinderea de Stat Moldova Suverană şi Cotidianul Naţional Independent Moldova Suverană Serie Nouă SRL. Prejudiciile sînt enorme pentru noi ca jurnalişti!

Aşadar, observăm că Streleţ ştie al naibii de bine să-şi apere propriile interese, căci de cele publice… puţin îi pasă! Două cuvinte – Moldova suverană – şi pe acelea ni le-a furat Streleţ.

Moldova Suverană Serie Nouă SRL