CUM ÎI DUCE BĂSESCU DE NAS PE MOLDOVENI?

Adevărul despre limba română
Autor: Mihai CONŢIU
Logic, juridic, Traian Băsescu, după încheierea mandatului prezidenţial, are toate şansele să devină la fel de „puşcăriabil” ca fostul premier Adrian Năstase. Nu-l va salva nici măcar cetăţenia Republicii Moldova! Apropo, dacă tot spune că are un proiect pentru România de unire a celor două ţări, atunci de ce îi mai trebuie cetăţenia unui stat pe care, din start, îl consideră artificial, o regiune anexabilă României? Vă spun eu de ce!
Agenţii lui politici de aici sunt Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă. În afară de aceştia, Băsescu mai are în R. Moldova o filială a partidului său de familie securisto-antinaţională intitulat demagogic Partidul „Mişcarea Populară”. Mă feresc să numesc acest conglomerat politic moldo-român „Mişcare Poponară” ca să nu supăr Primăria!
Avem, aşadar, pe unioniştii şi rrr-omânii Ghimpu şi Chirtoacă, avem filiala partidului său de familie, dar avem şi acea „Acţiune 2012”, ai cărei membri vor să facă unirea celor două ţări în fiecare dimineaţă, mahmuri şi după primul... cîntat al cocoşilor, căci eram să zic altceva! Peste ei, tronează falus..., pardon, falnicul Traian Băsescu, care, cică, este moldovean pînă-n măduva ciolanelor lui obosite prin porturile tinereţii sale suspect de triumfătoare. Cu mesajele lui pro-unioniste, a şi reuşit să-i ducă de nas nu doar pe unii moldoveni, ci şi pe cîţva tineri imberbi din România sau activişti cointeresaţi de-ai lui.
Din clipa în care CC a hotărît, fără nici o putere juridică în raport cu Constituţia, că denumirea constituţională a limbii trebuie să fie cea română, Băsescu crede că şi-a adjudecat o simpatie electorală suplimentară în rîndul moldovenilor. Printr-o subtilă fraudă (escrocherie) sentimentală, moldovenilor li se va induce impresia că Hotărîrea CC este o consecinţă a voinţei lui Băsescu.
Adevărul stă penetrat în fata lui cea mică, în Elena Băsescu, poreclită euro-parlamentar EBA,
căci pe cea mare a aranjat-o în chip de moşiereasă, dar asta-i altă mîncare de peşte juridic! Moldovenii, cei care-s fermecaţi de mesajele lui unioniste şi de prefăcutul lui curaj faţă de Rusia, habar nu au că sunt victimele campaniei electorale coordonate de Băsescu, iar asta prin intermediul celor amintiţi, nu pentru unirea Moldovei cu România, ci pentru ca s-o voteze pe EBA ca să ajungă iarăşi în Parlamentul European. Acum înţelegeţi care-i chichirezul?
Accentuez, pentru cititorii care nu ştiu, că Elena Băsescu este fiica mai mică a preşedintelui României, care, în prezent, este europarlamentar şi, anul viitor, vrea să participe iarăşi la alegerile pentru Parlamentul European.
Lui Băsescu puţin îi pasă de moldoveni, el are nevoie de ei doar ca masă de manevră, ca s-o căpătuiască pe aia mică, pe fiica-sa, să aibă „noi succesuri” ca euro-parlamentar. El ştie prea bine că întregului popor român i s-a acrit de tot ceea ce înseamnă familia Băsescu, dar are nevoie ca să procure 35.000 de voturi pentru EBA, acesta fiind numărul necesar de voturi ca să lehuzească în continuare în Parlamentul European.
Moldoveni, nu fiţi fraieri! Familia Băsescu are bani cu duiumul! Dacă cineva o să vă îndemne s-o votaţi pe EBA, cereţi măcar 500 de euro, căci dacă n-o să-i cereţi voi, o să-i pape ăia care or să vă fraierească!
Fără ca încă s-o ştie, moldovenii au luat o dată plasă cu Băsescu atunci cînd au votat pentru el cam de pomană, dar acum trebuie să se dezmeticească. Acum nu mai are nevoie de voturi pentru el, ci pentru fiica lui, pentru „fata lui tata”, de care rîd toţi în Parlamentul European atunci cînd o aud vorbind „aşa de curat şi corect în limba română literară”.
Aşa cum a făcut-o şi pînă acum, la fel are de gînd s-o facă şi pe mai departe în Parlamentul European – să miorlăie cîteva vorbe despre R. Moldova, dar fără să obţină niciodată impunerea vreunei iniţiative legislative europene pe care s-o simtă şi moldovenii! Alţii sunt europarlamentarii români care lucrează pentru R. Moldova, numai că aceştia nu au timp şi le este ruşine elementară să facă parade unioniste deşănţate şi utopice ca Băsescu!
Un amic informat şi lucid din România îmi spune că, ţinînd seama de scîrba românilor faţă de familia Băsescu, Elena Băsescu nu va putea „procura” mai mult de 10.000 de voturi. Asta înseamnă că vrea să cumpere încă vreo 25.000 de la moldovenii de aici şi din Ucraina. Doar nu credeţi că Băsescu l-a numit în fruntea partidului său de buzunar pe moldo-ucraineanul Eugen Tomac pentru că ar fi vreun mare gînditor, strateg...?
Moldovenii vor vedea cîtă propagandă electorală vor face activiştii lui Băsescu pentru EBA pe marginea Hotărîrii CC cu privire la limba română! Se va găsi cineva care să-i întrebe l-a ce a folosit totul? Se va găsi cineva care să-i întrebe cui a folosit această Hotărîre la modul cel mai real cu putinţă? Cui va dăuna..., se va simţi curînd, în nici un caz familiei Băsescu!
Doamne, ce soartă mai avem şi noi, românii! De la analfabeta Elena Ceauşescu, am ajuns la agramata Elena ...Escu! Este drept că, între cele două paturi, Băsescu a mai pus unul pentru o altă Elenă..., Elena Udrea!












