Cum a ocolit China criza de Covid-19: Economia a crescut, infectarile sunt aproape de zero

Noul coronavirs a plecat din China, iar pandemia pe care a provocat-o i-a îmbogățit pe chinezi. Numărul miliardarilor a crescut în ultimul an într-un ritm fără precedent, în timp ce averea celui mai bogat chinez s-a majorat cu 45%. Mai mult, infectările sunt aproape de zero.
Cei mai bogați chinezi și-au sporit averile cu 1.500 de miliarde de dolari în acest an, mai mult decît în ultimii cinci ani la un loc. Averile au sporit pe măsură ce comerţul electronic şi jocurile online au crescut exploziv în perioada carantinei, potrivit unui raport citat de AFP și preluat de Agerpres.
Averea celui mai bogat om din China a crescut cu 45% în pandemie
Raportul Hurun, care măsoară averile chinezilor, arată că pentru al treilea an la rînd, Jack Ma, fondatorul grupului de comerţ electronic Alibaba, este cel mai bogat om din China. Averea sa a crescut cu 45%, pînă la 58,8 miliarde de dolari, graţie faptului că achiziţiile online s-au majorat pe măsură ce oamenii au stat în casă pe timpul lunilor de carantină.
Urmează Pony Ma, patronul Tencent, care deţine aplicaţia WeChat, cu o avere de 57,4 miliarde de dolari, cu peste 50 la sută mai mult decît anul trecut. Asta în pofida temerilor cu privire la perspectivele companiei sale după ce autorităţile americane au ameninţat că vor interzice această aplicaţie din motive ce ţin de securitatea naţională.
Pe locul al treilea este Zhong Shanshan, patronul Nongfu Spring, un gigant al apei îmbuteliate. Averea sa este estimată la 53,7 miliarde de dolari după recenta listare a companiei sale la Bursa de la Hong Kong.
Economia Chinei are o revenire miraculoasă și ar urma să termine anul pe creștere
Pieţele bursiere în creştere şi un val de noi listări au creat, în fiecare săptămînă, cîte cinci noi miliardari în China, pe parcursul ultimului an, mai arată raportul. În total, 257 de persoane s-au alăturat clubului miliardarilor chinezi, după doi ani de scădere a acestui segment, astfel că în prezent China continentală are un număr total de 878 de miliardari. Comparativ, SUA aveau la începutul anului 626 de miliardari.
China pare că se află pe altă planetă. Economia are o revenire miraculoasă și ar urma să termine anul pe creștere. A doua economie a lumii a urcat cu 4,9% în cel de-al treilea trimestru, comparativ cu aceeași perioadă din 2019. În plus, deși tot globul se luptă cu al doilea val al pandemiei, China, țara cu cea mai mare populație, raportează de luni bune doar cîteva cazuri de noi infectări pe zi.












