CRIZA DIN UCRAIAN: REBELII PRO-RUŞI ANUNŢĂ CĂ AU TRECUT LA CONTRAOFENSIVĂ

Rebelii pro-ruşi din Estul Ucrainei au afirmat că şi-au lansat forţele într-o contraofensivă de amploare vizînd trupele guvernamentale, care au recunoscut luni o "creştere a acţiunilor inamicului".

Duminică, "premierul" separatist de la Doneţk Aleksandr Zaharrcenko a declarat că rebelii au lansat cu o zi înainte o mare contraofensivă la Sud de bastionul lor, încercuit de către forţele ucrainene de aproximativ o lună de zile.

"Nu ne vom opri atît timp cît nu vom fi eliberat teritoriul republicii populare de la Doneţk" - autoproclamată de către separatişti -, a spus Zaharcenko.

Statul Major al operaţiunii militare a Kievului în Estul ţării a recunoscut, Luni, o "creştere a acţiunii inamicului", dar afirmă că forţele ucrainene "continuă să menţină poziţiile ocupate" şi că au provocat "pierderi importante" insurgenţilor.

La Doneţk, bastionul rebel asediat de către armata ucraineană, noaptea de Duminică spre Luni a fost relativ calmă, după bombardamentele intensive din weekend. Combatanţi se poziţionau la Sud de oraş Luni dimineaţa, iar deasupra zonei se ridicau coloane de fum şi se auzeau detonări surde, potrivit unor jurnalişti AFP.

Orăşelul Olenivka, situat la Sud de bastionul insurgent, este unul dintre mizele confruntărilor armate, potrivit rebelilor.

La Vest de Doneţk, obuze au căzut pe drumul care duce spre Marinka, asupra căruia autorităţile ucrainene au anunţat că au preluat controlul în urmă cu cîteva zile.

Reprezentanţi ai separatiştilor de la Lugansk, celălalt bastion pro-rus din Estul Ucrainei, au anunţat Sîmbătă că au lansat un atac asupra oraşelor Severodoneţk, situat la aproximativ 75 de kilometri Nord-Vest de Lugansk, şi Debalţeve, situat la 58 de kilometri Nord-Est de Doneţk.

Autorităţile ucrainene au dezminţit aceste informaţii, acuzînd rebelii că "vor să strice marcarea a 23 de ani de la proclamarea independenţei Ucrainei" prin răspîndirea unor "informaţii false".

Valentin Vidu

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
01.01.25 - 16:46
04.01.25 - 15:48
02.01.25 - 14:07
02.01.25 - 14:05
06.01.25 - 12:13
04.01.25 - 15:53
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31