”Creativitatea Ucrainei reprezintă învățăminte pentru Alianță”, consideră un oficial al NATO

Creativitatea Ucrainei, ilustrată prin atacul său asupra bombardierelor nucleare ruse utilizînd drone la peste 4.000 de km distanţă de frontierele sale, poate fi o sursă de inspiraţie pentru armatele occidentale, apreciază unul din înalţii responsabili militari ai NATO, într-un interviu acordat Luni pentru France Presse, transmite Stiripesurse.ro.
”O lovitură foarte, foarte bună”, apreciază în acest interviu amiralul francez Pierre Vandier, fost şef de Stat Major al Marinei franceze, detaşat în Septembrie 2024 să conducă transformarea Alianţei.
”Ceea ce au făcut ucrainenii în Rusia a fost un fel de cal troian”, explică acest fost pilot de Rafale şi comandant al portavionului Charles de Gaulle.
Dar, adaugă el, această misiune, de asemenea, demonstrează cît de importante sunt inovarea şi adaptarea pentru a avea cîştig pe cîmpul de luptă.
”Astăzi, revenim la o eră dinamică, cînd armatele trebuie să fie rezultatul unei planificări minuţioase, dar şi al unei planificări adaptate”, explică amiralul francez, care ocupă în prezent postul de comandant suprem aliat pentru transformarea NATO (SACT).
”Vom asista la o inovare permanentă, săptămînă de săptămînă, lună de lună sau an de an, vom fi capabili să inventăm lucruri pe care nu le-am anticipat”, asigură el.
”Timpul este într-adevăr un factor esenţial. Trebuie să acţionăm rapid, mai ales într-o lume care a devenit mai periculoasă”, consideră amiralul francez.
În faţa ameninţării ruse în creştere, Alianţa Nord-Atlantică a convenit, săptămîna trecută, asupra noi obiective pentru capacităţile sale de apărare pentru a se asigura că va fi în măsură să respingă un atac al Rusiei, inclusiv în următorii patru sau cinci ani.
"De acum şi pînă în 2029, ruşii ar putea fi în măsură să efectueze cu succes un atac asupra NATO", a declarat, Joia trecută, secretarul general al NATO, Mark Rutte.
”Aşadar, trebuie să fim pregătiţi să-i dăm şah-mat adversarului chiar înainte de începerea războiului”, afirmă amiralul Vandier.
"Cînd spuneţi, eu mă apăr, trebuie să aveţi armele necesare pentru a vă apăra. Cînd spuneţi că descurajaţi, trebuie să aveţi arme pentru descurajare. Este ceea ce ar trebui să prevină războiul, este ceea ce trebuie să-l împiedice pe adversar să-şi spună: mîine dimineaţă, voi cîştiga", subliniază acest ofiţer francez.
Întrebarea este dacă cîteva drone ucrainene pot pune la sol 40 de bombardiere ruseşti, de ce să investim în acest tip de armament greu?
”Nimeni din mediul militar nu vă va spune că ne putem lipsi de echipamentele tradiţionale. În acelaşi timp, suntem siguri că avem nevoie de obiecte noi care să le însoţească pe acestea, inclusiv drone”, răspunde amiralul Vandier.
Pe frontul ucrainean, peste 70% din pierderi sunt provocate de drone, subliniază militari NATO. Dar, deşi sunt indispensabile, dronele nu pot face totul, susţin aceştia.
"Nu vei traversa la ora actuală Atlanticul cu o dronă de 10 metri lungime. Cu un astfel de instrument nu veţi detecta cu uşurinţă submarine, dar dacă acestea însoţesc platformele voastre mari, veţi putea să o faceţi mult mai bine, mult mai ieftin", explică responsabilul militar francez care activează în prezent la Norfolk, în SUA.
"Marele pariu este de a introduce noi tehnologii şi noi moduri de luptă în lumina a ceea ce am văzut în Ucraina", adaugă el, subliniind în special importanţa roboţilor şi a inteligenţei artificiale.
"Toate armatele moderne vor avea capacităţi pilotate şi nepilotate, căci este mult mai interesant cînd muniţia este adusă de un robot terestru decît de o echipă de tipi care pot încasa un obuz de 155 mm în plină figură", explică el.
Această transformare a capacităţilor militare ale Alianţei, pe care aceasta îşi propune să le crească cu cel puţin 30% în următorii ani, va avea un cost foarte semnificativ, cuantificat în sute de miliarde de euro.
”Efortul bugetar este important, dar destul de realist”, susţine amiralul Vandier.
"Avem toate instrumentele astăzi. Avem inginerie. Avem know-how-ul. Avem tehnologie. Aşa că trebuie să ne apucăm de treabă", spune acest înalt responsabil militar intervievat de AFP.












