CORNELIU FURCULITA: GRUPUL MAFIOT CUMPARA DEPUTATI PENTRU A-SI PROTEJA INTERESELE
Astăzi, în Parlament se cumpără deputați pentru a proteja interesele unui grup mafiot. Acest lucru a fost anunțat în cadrul ședinței organului legislativ de către președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță.
„Mă refer la aeroport, furtul miliardului. Pentru asta faceți toate aceste lucruri. Și cuvintele frumoase pe care le spuneți în „limba română curată” sună bine, dar „miros rău””, a spus el, referindu-se la liderul grupului pro-Moldova Andrian Candu.
De asemenea, Corneliu Furculiță a remarcat faptul că coaliția Candu-Sandu-Plaha-Șor l-a apărat pe deputatul care a părăsit fracțiunea PDM și s-a alăturat grupului Pro-Moldova, parlamentarul Anghel Agache. Reprezentanții acestor fracțiuni au fost indignați de proiectul de decizie privind suspendare lui Agache din funcția de vicepreședinte al comisiei juridice. Unii dintre ei au vorbit public în sprijinul deputatului, iar președintele grupului Pro-Moldova Andrian Candu a amenințat autoritățile, asigurînd că în curînd totul se poate schimba și nu în favoarea lor, „așteptarea nu va fi una lungă”.
În acest sens, președintele fracțiunii PSRM a menționat că aceste declarații au fost făcute ca „proprietari” ai noilor „achiziții”.
„Am văzut tot felul de „cumpărături” de deputați, dar nu am auzit niciodată că însuși deputatul „cumpărat” să spună că el părăsește fracțiunea într-o direcție sau alta. Am auzit doar fracțiunile sau grupurile care l-au cumpărat și afirmația că „operațiunea este finalizată”. Cînd spuneți: „Aveți răbdare, ne-a mai rămas puțin”, înțelegem că trebuie să mai faceți cîteva „achiziții”. Vom aștepta, fără probleme”, a spus Corneliu Furculiță.
Sursa: a-tv.md