CORNELIU FURCULITA: ALEGERILE TREBUIE SA AIBA LOC NU MAI DEVREME DE LUNA MAI

Președintele fracțiunii parlamentare PSRM, Corneliu Furculiță, spune că după intrarea Parlamentului în vacanță, reluarea activității Legislativului într-o nouă sesiune va fi puțin probabilă.

Deputatul PSRM, Corneliu Furculiță a declarat pentru Sputnik Moldova că ceea ce se întîmplă la ora actuală în Parlament arată că partidele parlamentare se pregătesc de alegeri. El mai spune că cel mai rezonabil termen de organizare a alegerilor ar fi luna mai al anului viitor. Totodată, deputatul consideră că este puțin probabil că actualul Parlament își va relua activitatea într-o nouă sesiune.

„Dacă se va insista pe agenda alegerilor anticipate parlamentare, nu cred că va mai fi posibil ca Parlamentul să activeze încă o sesiune. Perioada următoare ne va arăta care sînt semnalele, cînd am putea vorbi deja despre perioada preelectorală pentru viitoarele parlamentare. Cel mai rezonabil termen ar fi lunile mai, iunie sau în toamnă. Pînă atunci forțele politice trebuie să schițeze o foaie de parcurs pentru ca acest proces să fie pornit”, a precizat Corneliu Furculiță.

Anterior Președintele Igor Dodon a declarat că socialiștii sînt gata să discute cu partidele parlamentare despre organizarea alegerilor parlamentare anticipate și cine ar trebui să guverneaze pînă la viitoarele alegeri.

Sursa: sputnik.md

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40