Îngrădirea libertăților de control cetățenesc asupra aleșilor

Încă de cînd era în faza de discuții și consultări controversata Lege Antidiscriminare, am semnalat nocivitatea și scopurile ascunse, cu bătaie lungă, în perspectivă, ale rostului promulgării ei. În realitate, Legea Antidiscriminare este derivată din neomarxismul promovat de demonicul curent occidental numit Corectitudinea Politică. Aici e vorba și despre homosexuali, lesbiene și transsexuali, care oricum erau dezincriminați penal, deci liberi să-și trăiască viața cum doresc.

Sub pretextul că această Lege îi protejează și pe alții – handicapați, bătrîni neputincioși, persoane discriminate la locul de muncă, pe criterii religioase, rasiale etc., care și aceștia oricum erau ocrotiți constituțional și prin alte legi – minoritățile amintite, în fond, au vrut, prin lege, să-și cîștige drepturi aberante de a manifesta public și indecent pe străzi sau piețe publice. De asemeni, să se căsătorească legal, să înfieze copii, să-i oblige și pe moldoveni ca, la fel ca în alte Țări deja, să renunțe la apelativele de ”tată” și ”mamă” în favoarea celor de ”părinte 1” și ”părinte 2”, ca să nu-i discriminăm etc.

Mă opresc aici cu înșiruirea altor și altor abuzuri la care, prin lege, o minoritate încearcă și chiar reușește, în unele Țări, să dicteze majorității planetare. Voi puncta doar cîteva chestiuni prin care Legea Antidiscriminare, ca o extensie, așa cum notam mai sus, a sadicei Corectitudini Politice, ne reprimă, nouă, ca alegători și jurnaliști, dreptul fundamental de a exercita un control cetățenesc profund și justificat asupra celor aleși.

În Țările democrate și cu adevărat civilizate, atunci cînd un aspirant la fotoliul de primar, deputat, senator ori Președinte solicită votul cetățenilor, aceștia din urmă și jurnaliștii îi pun cele mai incomode întrebări.

Fiind vorba despre interesul public, cetățenii cărora aceștia vor să le poarte de grijă vor să știe absolut totul despre cel care vrea să fie ales, dincolo de abilitățile lui politice și expertizele manageriale diferite – dacă este un bun familist și un tată/mamă bun/bună, dacă are un trecut curat din perspective morale și profesionale, dacă a avut o traiectorie politică evolutivă absolut constantă în partidul din care face parte, dacă a făptuit lucruri imorale ori infracționale, dacă îi plac jocurile de noroc, dacă, indirect, a fost complice neparticipant, ci doar spectator, la acte de corupție etc.

În Republica Moldova, avem, cum spuneam, Legea Antidiscriminare. O Lege care nu a fost negociată, în conținutul ei, cu partenerii europeni în spiritul specificului național al Republicii Moldova. Această Lege nu ne permite să le punem întrebări incomode, dar firești pentru interesul public, celor care candidează, spre exemplu acum, la funcția de Președinte al Țării. Prin urmare, eu, ca jurnalist, pot fi inculpat că încalc Legea și dreptul ei la intimitate dacă o întreb pe candidata Maia Sandu cum poate ea să protejeze familiile și copiii Țării, atîta timp cît nu a fost niciodată căsătorită, nu are copii și chiar și ea este dependentă, gospodărește, culinar, de propria-i familie.

Este la fel ca și în cazul lui Dorin Chirtoacă. Nu-i pot pune, din aceleași motive, aceeași întrebare, inclusiv despre motivele pentru care nu poate să fie căsătorit cu o femeie. Ce fel de ”părinți ai națiunii” pot fi acești oameni dacă nu pot fi părinții propriilor copii, dacă nu-s capabili să aibă o familie tradițională pe care s-o administreze? Cum poți gospodări o Țară atîta timp cît nu ești capabil să-ți făurești o familie pe care s-o întreții, s-o consolidezi? O Țară, la urma urmei, este tot o familie, doar că e una mai mare, dar pe care o conduci și o administrezi cu aceeași dragoste ca și pe propria-ți familie!

Mă opresc aici, căci deja le-am oferit suficiente pseudo-probe adepților Corectitudinii Politice ca să mă acționeze în judecată!

Mihai CONȚIU