CONTINUA SA CADA CAPETE GRELE

Vladimir Novosadiuc, director Sputnik Moldova, şi soţia acestuia Rita Ţvic, reţinuţi de CNA

Conform newsmaker.md, directorul agenției de știri Sputnik Moldova, Vladimir Novosadiuc, şi soţia sa, Rita Ţvic, directoarea televiziunilor lui Ilan Sor – „Televiziunea Centrală” și „Orhei TV” – au fost reținuţi de ofițerii Centrului Național Anticorupție. Potrivit sursei citate, aceştia sînt bănuiţi că ar fi fost implicați în frauda bancară. Numele celor doi apare în raportul Kroll privind investigația furtului bancar. Conform rapoartelor, Vladimir Novosadiuc și Rita Țvic, ambii acționari Unibank, au împrumutat 12 milioane de lei de la Harrogate Consulting LLP.

Sursa citată precizează că Centrul Național Anticorupție (CNA) nu a putut confirma sau infirma informația despre cele două rețineri, în schimb, serviciul de presă al CNA a anunțat că în această perioadă în ţară sînt desfășurate acțiuni de urmărire penală legate de devalizarea sistemului bancar moldovenesc.

Novosadiuc este considerat un apropiat al lui Ilan Șor. El a fost membru al Consiliului de Administrație al Băncii Sociale, aflată sub controlul lui Ilan Șor. De asemenea, Țvic este directoare şi proprietară a posturilor de televiziune controlate de Ilan Șor - Orhei TV și Televiziunea Centrală.

Amintim că ieri, 16 Septembrie, deputatele Partidului Șor, Marina Tauber și Reghina Apostolova au fost reținute de oamenii legii, după ce parlamentarii au votat ridicarea imunității celor două, iar aceasta după ce procurorul general interimar, Dumitru Robu, a solicitat în Parlament ridicarea imunității lor.