Premiul II – Tudor MURUZAC, student în Oslo, Norvegia

Moto: „Noi trebuie să încetăm să gîndim în termeni de state naţionale”. (Konrad Adenauer)

Cît de pre-vizionar s-a dovedit a fi fostul cancelar german cu o jumătate de secol în urmă, cînd, în contextul unei Europe divizate de două războaie mondiale, a pus începuturile unui proiect de integrare economică, care a devenit o istorie de succes şi care reprezintă un bastion al democraţiei, al comunităţii responsabile social şi al colaborării structurale între state!

Renunţarea la “termeni de state naţionale” se pare să fi fost de o importanţă deloc neglijabilă. Închipuiţi-vă cît de dezamăgit ar fi acesta, alături de alţi părinţi ai proiectului european, că după jumătate de secol atîtea state europene s-au dovedit restante la examenul integrării. Nu numai că nu asistăm la o Europă “de la Atlantic pîna la Ural”, ci chiar avem, în exemplul Ucrainei, un argument cît se poate de viabil al actualităţii luptei pentru zone de influenţă – lupta care aduce în estul Europei o incertitudine şi o provocare atît pentru statele subiect, cît şi pentru giganţii geopolitici regionali.

Pentru statele europene, identitatea lor diferită a servit ca motiv pentru colaborare şi integrare. În contrast, statele est-europene, în disperata lor încercare de a se defini ca naţiuni, nu reuşesc decît să se descompună în formaţiuni insulare, care în loc să pună umărul la bunăstarea comună se proclamă autosuficiente. Oare nu de această lipsă de maturitate dă dovadă Republica Moldova, care a avut 20 de ani pentru a asimila regiunea transnistreană şi comunitatea găgăuza? Proiect eşuat, zic eu, o dată ce acestea din urmă folosesc orice ocazie pentru a compromite integritatea acestei ţări, cu toate că succesele şi datoriile sînt împărţite frăţeşte. Exemplul Ucrainei pare şi mai dramatic dacă luăm în considerare rapiditatea cu care se trasează noile graniţe într-un secol în care sîntem mai aproape de zboruri turistice pe lună decît de cel de-al doilea război mondial.

Parcursul european al Republicii Moldova este identificat în mare parte cu generaţiile tinere. Acestea sînt mai puţin nostalgice după “raiul” sovietic, au acces la surse de informare mult mai diversificate prin limbile care le cunosc şi sînt purtătoare de schimbare. Integrarea în Uniunea Europeana ar fi un răspuns adecvat aspiraţiilor tinerilor spre “o viaţă mai bună” aici şi acum. De ce?

Uniune Europeană este un succes economic. Libertatea mişcării capitalului între ţări, proximitatea geografică a cărora este completată de valori şi scopuri comune, este soluţia economică a bunăstării de la Adam Smith şi Milton Friedman încoace. Performanţa la care a ajuns UE este evidentă pentru orice iubitor de date statistice: 7% din populaţia globului e responsabilă pentru 26% din PIB-ul global. Deşi nu a avut acelaşi succes ca China în administrarea ultimei crize financiare, UE a dat totuşi dovadă de rezilienţă – un test trecut atît de moneda unică, cît şi de factorii de decizie a Uniunii. Solidaritatea de care s-a dat dovadă în cazurile datoriilor bugetare ale Greciei, Portugaliei şi Spaniei a betonat şi mai mult blocul European şi idea din spatele acestuia.

Uniunea Europeană este un succes social. Realităţi precum studiile universitare fără taxe, plăţile pentru şomaj mult peste minimul de existenţă, sistemul de pensii generos fac din UE un paradis social. Deşi aceste condiţii variază mult în cadrul Uniunii, cert este că aceleaşi 7% din populaţia globului consumă 60% din beneficiile sociale la nivel global. Sectorul public joacă un rol important în viaţa economică, contribuind cu 47% la PIB-ul Uniunii şi profilînd un model economic foarte diferit de cel american, dar nu mai puţin reuşit. Un argument cît se poate de viabil pentru cei cu viziuni mai puţin liberale, în special persoanele înaintate în vîrstă, care sînt convinse că statul ar fi cel mai bun manager al resurselor unei ţări.

Republica Moldova va deveni o naţiune europeană. Faptul că limba română face parte din familia limbilor latine dar şi influenţa limbii engleze sînt factori deloc neglijabili în acest sens. Importul de standarde şi practici atît în sectorul public, cît şi în mediul de afaceri, schimbul de experienţă în mediul academic şi interesul Uniunii Europene în monitorizarea reformelor în ţară constituie premise puternice pentru ca acest proces să se accelereze.

Care e viitorul Uniunii Europene? Care e viitorul Republicii Moldova în cadrul sau ca partener al acesteia? O dată ce a depăşit cu succes recesiunea din cadrul crizei financiare, a rezistat mişcărilor naţionaliste din ultima vreme, a menţinut integritatea zonei euro şi îşi permite sancţionarea Rusiei într-un mod atît de dureros, Uniunea Europeană are cu siguranţă un viitor mult mai luminos. Consider că ideea unei Europe unite, în care naţiunile trăiesc în pace contribuind la o bunăstare comună, în care fiecare este liber în mod incontestabil şi respectă libertatea altora, este mult prea idealistă şi prea biblică ca să nu cunoască succesul. Îmi doresc aceleaşi idealuri şi pentru ţara mea, iar integrarea în Uniunea Europeană mi se pare calea cea mai uşoară de a atinge acest ţel. Vă las să decideţi dacă am dreptate!