al Uniunii Naţionale a Veteranilor Războiului pentru Independenţă din Republica Moldova, în legătură cu semnarea la 21 iulie 1992 a Acordului moldo-rus de încetare a focului la Nistru şi privind cauzele principale ale lipsei de progres în procesul de reglementare a problemei transnistrene

Uniunea Naţională a Veteranilor Războiului pentru Independenţă din Republica Moldovaa urmărit necontenit, peparcursul a 22 ani, evoluţia evenimentelor privind reglementarea conflictului transnistrean şi constată cu îngrijorare faptul că în acest răstimp nu au fost înregistrate progrese în acest proces, iar situaţia rămîne a fi destul de tensionată şi periculoasă.

Semnificaţia Acordului moldo-rus de încetare a focului, din 21 iulie 1992, semnat de Preşedintele Federaţiei Ruse, ca putere agresoare, şi Republica Moldova, ca stat agresat, a avut menirea să pună capăt doar confruntărilor militare pe Nistru. Iar celelalte prevederi sau funcţii ale documentului nu au fost îndeplinite pînă în prezent.

Avem ferma convingere că Federaţia Rusă este responsabilă de crearea conflictului ,,îngheţat” şi a acestui focar de instabilitate regională, care ţine Republica Moldova în stare de suspans, fiind interesată imuabil să nu o scape din zona sa de influenţă în baza unui parteneriat cu UE.

UNVRI condamnă cu vehemenţă acţiunile conducerii politice de la Moscova care a ales calea războiului nedeclarat cu Republica Moldova, inclusiv a presiunilor politice, economice şi informaţionale îndreptate spre dezbinarea teritorială, slăbirea suveranităţii şi exercitarea controlului asupra Republicii Moldova, cum pretinde a le avea faţă de Ucraina, Georgia şi alte republici independente.

La fel de sfidător este faptul că Federaţia Rusă, ca parte a conflictului armat, şi-a consolidat ulterior poziţia în procesul de negocieri în calitate trilaterală: „pacificator, mediator şi garant”, iar propaganda Moscovei a deplasat accentele spre definirea conflictului drept unul strict intern, nicidecum interstatal, folosind la maximum Transnistria ca instrument de şantaj în jocurile sale geopolitice.

Ignorînd dreptul internaţional, precum şi standardele şi criteriile ONU, OSCE şi ale Consiliului Europei, Federaţia Rusă, în 1992, a creat în Zona de securitate un format pacificatorunic în lume constituit din reprezentanţi ai părţilor antrenate în acţiunile de luptă de pe Nistru.Nu întîmplător există o remarcă că ,,pacea nedreaptă devine o nouă sursă de tensiune şi de conflict”.

Reamintim de hotărîrea Curţii Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia Rusia poartă răspundere pentru starea de lucruri din Transnistria, deoarece a înarmat şi sprijinit militar, politic, economic şi financiar regimul separatist condus de cetăţeni ruşi, iar prin semnarea, cu Republica Moldova, la 21 iulie 1992, a Acordului privind principiile reglementării paşnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova, Federaţia Rusă s-a identificat drept parte în conflict, dat nu ca mediator sau garant.

În acest context, nu putem să nu amintim despre amestecul brutal în afacerile interne ale Republicii Moldova din partea oficialităţilor de la Kremlin, în special al Preşedintelui Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Serghei Narîşkin, care i-a felicitat, în toamna 2013, pe locuitorii regiunii transnistrene cu ocazia împlinirii a 23 de ani de la „proclamarea independenţei rmn”.

UNVRI consideră că una din cauzele principale ale lipsei de progres în soluţionarea problemei transnistrene constituie greşelile metodologice, de natură tactică şi strategică, comise de către autorităţile moldoveneşti pe parcursul anilor.

În anii 1996-2009 Chişinăul a manifestat o „flexibilitate” impresionantă, făcînd o serie întreagă de concesii serioase şi temerare care în consecinţă i-au subminat poziţiile şi i-au vulnerabilizat la masa de negocieri, iar măsurile de consolidare a încrederii dintre cele două maluri ale Nistrului avantajează mai curînd regimul separatist.

Noi, veteranii războiului de pe Nistru constatăm că actuala „operaţiune de menţinere a păcii” în Republica Moldova are un impact negativ asupra procesului de reglementare, zădărniceşte eforturile de soluţionare a conflictului şi conduce la cimentarea regimului separatist şi, implicit, la perpetuarea divizării teritoriale a ţării. Totodată, factorul militar al problemei transnistrene constituie o sfidare a securităţii naţionale şi regionale.

De aceea, este necesară consolidarea poziţiei Moldovei în procesul de negocieri, inclusiv a clasei politice din ţară, care trebuie să declare clar şi cu fermitate că acest conflict transnistrean, ca şi în cazul Georgiei şi Ucrainei, este unul interstatal – între Republica Moldova şi Federaţia Rusă.

UNVRI va sprijini şi în viitor eforturile conducerii ţării în procesul de înlăturare a ameninţărilor reprezentate de factorul militar al conflictului transnistrean şi depăşire a crizei transnistrene.

Consiliul Administrativ al UNVRI din Republica Moldova

Chişinău, 21 iulie 2014