Comisia Europeană - în slujba intereselor comunitare

Continuam şirul informărilor referitoare la rolul instituţiilor europene în promovarea şi asumarea respectării drepturilor şi intereselor tuturor statelor membre. Astăzi vorbim despre Comisia Europeana, organismul care urmăreşte aplicarea corectă a legislaţiei europene.

Unul dintre cele mai importante motoare ale integrării şi extinderii europene, Comisia, a suferit de-a lungul timpului numeroase transformări, legate atît de structura sa, cît şi de rolul şi locul său în complexul mecanism de elaborare a politicilor şi legislaţiei Uniunii Europene. Evoluţia acesteia este un barometru fidel al paşilor realizaţi în ultimele decenii către unificarea europeană economică şi politică.

În fapt, Comisia Europeană s-a format la 1 Iulie 1967, în urma fuziunii unor organisme administrative separate din cadrul Comunităţii Europene a Cărbunelui, Comunităţii Economice Europene şi EURATOM. Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat Comisia de-a lungul existentei sale nu a fost disputa instituţională cu celelalte organisme europene, ci curentul popular sceptic, care a contestat deciziile venite de la Bruxelles, considerîndu-le prea birocratice şi elaborate fără o atentă observare a specificului cultural şi economic al diferitelor regiuni ale Europei unite.

Comisia s-a apropiat de cetăţeni printr-o mai bună politică de comunicare, prin regîndirea organizării sale interne şi prin elaborarea unui cod de conduită în contextul publicului european, măsuri cu efecte benefice, dar care nu au reuşit să elimine sentimentul lipsei de reprezentativitate la nivelul executivului european.

În calitate de organism executiv al UE, Comisia reprezintă şi susţine interesele Europei în ansamblul ei, nu pe cele ale vreunui stat membru. Termenul „Comisia” desemnează atît colegiul comisarilor, cît şi instituţia în sine. Aceasta are sediul la Bruxelles şi anumite servicii la Luxemburg. Comisia deţine reprezentanţe în fiecare stat membru al UE.

Rolul Comisiei este de a stabili obiective şi priorităţi de acţiune la nivel european, de a propune proiecte legislative pe care le supune aprobării Parlamentului şi Consiliului, de a gestiona şi pune în aplicare politicile şi bugetul UE, de a asigura respectarea legislaţiei europene, alături de Curtea de Justiţie şi de a reprezenta interesele UE în plan extern, de exemplu, prin negocierea acordurilor comerciale dintre Uniune şi alte state.

Un atribut esenţial ce îi revine Comisiei este controlul aplicării tratatelor comunitare, atît de către Consiliu, cît şi de către statele membre. În virtutea acestui atribut, Comisia poate să declanşeze anumite proceduri juridice care au menirea de a stabili dacă statele comunitare sau Consiliul îndeplinesc obligaţiile ce le revin din tratate.

Pîna la adoptarea Actului Unic European, Consiliul deţinea atît puterea legislativă, cît şi pe cea executivă, Comisia neputînd lua măsuri de execuţie decît în urma unei abilitări date de Consiliu. În practică, însă, mai ales în materie de politică agricolă comună, se făcuse simţită nevoia adoptării a numeroase măsuri de execuţie la nivel comunitar, ceea ce a pus Consiliul în imposibilitatea de a le soluţiona în timp util.

Cerinţele legate de eficienţa acţiunii comunitare i-au condus pe autorii Actului Unic la modificarea unui articol legislativ, pentru a-i putea conferi Comisiei competenţe executive. Din acel moment, competenţa de principiu i-a revenit Comisiei, regula anterioară fiind inversată: Consiliul nu mai era executivul care îşi poate delega competenţa către Comisie, ci aceasta din urmă a devenit executivul, cu excepţia situaţiilor în care Consiliul îşi rezervă în mod expres acest drept pentru sine.

Comisia Europeană reuneşte 28 de comisari, cîte unul din fiecare stat membru, ales pentru un mandat de cinci ani, ulterior scrutinului europarlamentar. Consiliul European nominalizează un candidat pentru postul de preşedinte al Comisiei. Acesta trebuie să obţină votul majorităţii membrilor Parlamentului European. În cazul în care deputaţii europeni resping propunerea, Consiliul trebuie să nominalizeze un alt candidat în termen de o lună.

Preşedintele ales îşi formează echipă de comisari, analizînd propunerile ţărilor UE şi stabilind portofoliul fiecărui membru. Lista comisarilor este trimisă spre aprobare, cu majoritate calificată, Consiliului de Miniştri şi Parlamentului. În finalul procedurii, Consiliul desemnează oficial noua Comisie. Mandatul colegiului actual, coordonat de Jose Manuel Barroso, este valabil pîna la 31 Octombrie, anul acesta.

Personalul Comisiei numără 23.000 de angajaţi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul diverselor direcţii generale - DG-uri – sau servicii ale Comisiei. Fiecare DG răspunde de un anumit domeniu de politică şi este condusă de un director general care îi raportează direct preşedintelui. DG-urile elaborează propunerile legislative, însa acestea nu au un caracter oficial decît în momentul în care colegiul comisarilor le adoptă în cadrul reuniunilor săptămînale.

Pentru Republica Moldova, Comisia Europeană a jucat un rol important atît în finanţarea unor proiecte importante de aproape 2 miliarde de euro, cît şi din punct de vedere politic, sprijinind reformele politice si societale !

Moldova Suverană