Comisia Europeana lanseaza o consultare publica asupra legii europene privind libertatea mass-media

Comisia Europeană a lansat, Luni, o consultare publică deschisă, cu privire la viitoarea Lege europeană privind libertatea mass-media, o iniţiativă de referinţă anunţată de preşedintele CE, Ursula von der Leyen, în discursul său din 2021, privind starea Uniunii, menită să protejeze pluralismul şi independenţa mass-media pe piaţa internă a UE, se arată într-un comunicat al Executivului UE.
"Mass-media reprezintă un pilon al democraţiei. Astăzi, însă, acest pilon este cenzurat şi se confruntă cu presiuni din partea unor Guverne şi grupuri private. Acesta este motivul pentru care Comisia va propune norme şi garanţii comune pentru a proteja independenţa şi pluralismul mass-media. Jurnaliştii ar trebui să fie în măsură să îşi desfăşoare activitatea, să îi informeze pe cetăţeni şi să îi tragă la răspundere fără teamă şi fără favoruri pe cei aflaţi la putere. În prezent, avem consultări ample pentru a veni cu cea mai bună propunere", a declarat vicepreşedinta CE pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova.
Consultarea intenţionează să colecteze opinii cu privire la cele mai importante aspecte care afectează funcţionarea pieţei interne a mass-media, inclusiv diferitele tipuri de interferenţe din mass-media, precum şi tendinţele economice.
Consultarea priveşte trei domenii principale referitoare la pieţele mass-media. Primul se axează pe transparenţă şi independenţă (de exemplu, controlul tranzacţiilor de pe piaţa mass-media, transparenţa informaţiilor legate de cine deţine proprietatea asupra mass-media şi măsurarea audienţei). Al doilea domeniu vizează condiţiile necesare unei bune funcţionări a acestora (de exemplu, expunerea publicului la o pluralitate de opinii şi inovarea în domeniul mass-media pe piaţa UE). A treia secţiune se referă la alocarea echitabilă a resurselor de stat (de exemplu, independenţa mass-media publice, transparenţa şi distribuţia echitabilă a publicităţii comandate de instituţii ale statului). De asemenea, se aşteaptă feedback cu privire la opţiunile de guvernanţă aferente legii, care s-ar putea baza pe Grupul autorităţilor europene de reglementare pentru serviciile mass-media audiovizuale (ERGA).
Propunerea urmează să fie prezentată de Comisia Europeană în al treilea trimestru al anului 2022. Consultarea publică deschisă urmăreşte să colecteze din partea cetăţenilor, în special a jurnaliştilor, a mass-media (private şi publice), a întreprinderilor (în special a actorilor din domeniul mass-media), a mediului academic, a societăţii civile, a autorităţilor publice, a întreprinderilor şi a tuturor părţilor interesate opinii, dovezi şi date care să ajute Comisia să elaboreze aceste noi norme. Contribuţiile pot fi transmise pînă la 21 Martie 2022 pe portalul "Exprimaţi-vă părerea". AGERPRES












