Comisia Europeana a dat in judecata AstraZeneca

Comisia Europeană a anunţat, Luni, că a declanşat acţiuni legale împotriva companiei farmaceutice britanico-suedeze AstraZeneca pentru încălcarea contractului privind furnizarea vaccinului anti-COVID-19 şi pentru neprezentarea unui plan fiabil care să asigure respectarea unui calendar al livrărilor, relatează Reuters. ”Comisia a iniţiat Vineri acţiuni legale împotriva AstraZeneca”, a declarat la o conferinţă de presă un purtător de cuvînt al Executivului comunitar. Acesta a mai spus că toate cele 27 de state membre sprijină demersul.

După ce a redus numărul dozelor de vaccin livrate statelor UE în primul trimestru, invocînd probleme de randament al producţiei, AstraZeneca s-a angajat să facă ”toate eforturile rezonabile” pentru a livra către UE circa 180 de milioane de doze de vaccin în trimestrul doi. Însă, pe 12 Martie, compania a anunţat că va putea livra numai o treime din această cantitate.

Comisia Europeană ceruse anterior companiei AstraZeneca să redirecţioneze către UE doze de vaccin produse la cele două fabrici ale sale din Marea Britanie, dar AstraZeneca a răspuns că producţia acestora este alocată britanicilor, susţinînd că aşa prevede contractul semnat cu Guvernul de la Londra cu trei luni înaintea celui semnat cu Comisia Europeană.

01.05.26 - 11:38
01.05.26 - 11:40
02.05.26 - 02:01
03.05.26 - 12:46
03.05.26 - 12:42
01.05.26 - 11:44
01.05.26 - 11:42
02.05.26 - 01:59
03.05.26 - 12:45
03.05.26 - 12:44
03.05.26 - 12:41
05.05.26 - 15:21
04.05.26 - 17:27
05.05.26 - 11:49
04.05.26 - 17:24