Comandantul-șef al forțelor ucrainene a recunoscut că a efectuat lovituri pe teritoriul rusesc
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Valeri Zalujnîi, a recunoscut efectuarea de atacuri ucrainene pe teritoriul rusesc, într-un interviu acordat ziarului american Washington Post, conform dpa, scrie Agerpres.
''Aceasta este problema noastră şi depinde de noi să decidem cum să ucidem acest inamic. Este posibil şi necesar să ucidem pe teritoriul său într-un război'', a declarat el ziarului într-un articol publicat pentru prima dată Vineri.
Regiunile de frontieră ruseşti, în special, se confruntă în mod repetat cu tiruri de artilerie şi drone din partea Ucrainei.
Ziarul american a remarcat că oficialii de la Kiev nu recunosc de obicei atacurile de peste graniţă.
Zalujnîi a declarat că foloseşte arme fabricate în Ucraina pentru atacurile frecvente peste graniţă.
''Dacă partenerilor noştri le este frică să îşi folosească armele, vom ucide cu ale noastre'', a spus el, referindu-se la condiţiile impuse de aliaţii occidentali ca armele furnizate să nu fie folosite pentru a ataca teritoriul rusesc.
''Pentru a-mi salva poporul, de ce trebuie să cer permisiunea cuiva pentru ce să fac pe teritoriul inamic?'', a întrebat Zaluzhni.
Potrivit relatării, Zalujnîi vrea să recupereze peninsula Crimeea, situată în Marea Neagră, pe care Rusia a anexat-o în 2014.
''De îndată ce voi avea mijloacele necesare, voi face ceva. Nu-mi pasă, nimeni nu mă va opri'', a spus Zalujnîi.