COALIŢIA DE GUVERNĂMÎNT VA VOTA PACHETUL DE LEGI ANTICORUPŢIE

Coaliţia Pro Europeană a decis să susţină pachetul de legi anticorupţie, iar pentru a-i stimula pe judecători va vota şi pentru majorarea salariilor acestora. Despre aceasta au comunicat reprezentanţii Coaliţiei de guvernămînt după şedinţa Consiliului de luni, 11 noiembrie.
La şedinţa Consiliului Coaliţiei au participat ministrul justiţiei, Oleg Efrim, şi procurorul general, Corneliu Gurin. Aceştia au comunicat despre pachetul de legi anticorupţie, care includ şi testarea integrităţii magistraţilor.
Valeriu Streleţ, preşedintele fracţiunii liberal-democraţilor a comunicat jurnaliştilor că s-a discutat despre votarea acestor legi şi aplicarea lor în parcatică. De asemenea, s-a comunicat cu referire la noţiunea de avere dobîndită ilicit.
Vicepreşedintele Parlamentului, deputatul democrat, Andrian Candu, a comunicat că s-a ajuns la o înţelegere prealabilă că se va susţine în prima lectură pachetul anticorupţie. Parlamentarul a precizat că vor urma dezbateri ca să se excludă orice fel de interpretări şi posibilităţile de abuz.
Reprezentanţii Coaliţiei de guvernămînt au discutat şi asupra votării pachetului de legi din strategia de educaţie. La şedinţă a participat şi ministrul educaţiei, Maia Sandu. Deputatul liberal reformator, Ana Guţu, a precizat pentru jurnalişti că se doreşte ca pînă la finele anului să fie votat şi Codul Educaţiei cu Strategia Educaţiei.
Pachetul de legi anticorupţie şi majorarea salariilor judecătorilor ar putea fi examinate în Parlament în şedinţele din această săptămînă.
Sursa: IPN












