ŞCOALA DE VARĂ “EUROPA LA TINE ACASĂ”

Tinerii din Republica Moldova, cu vîrsta cuprinsă între 16 şi 23 de ani pot depune, pînă la 30 iunie curent, dosarul de înscriere la ediţia a doua a şcolii de vară “Europa la tine acasă”. Aceasta va fi organizată de Delegaţia Uniunii Europene la Chişinău în perioada 24-27 iulie 2013 şi va fi dedicată dezvoltării reţelei de Eurocluburi.

Tinerii interesaţi trebuie să expedieze o scrisoare de intenţie şi un eseu pe tema "Euroclub: avantaje şi oportunităţi pentru tineri", însoţite de CV-ul personal. Participarea la Şcoala de Vară este gratuită şi include cazarea, alimentarea şi transportul.

Potrivit unui comunicat al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, dosarele de aplicare vor fi evaluate de către Comisia de concurs. Finaliştii vor beneficia de instruire cu privire la formarea şi organizarea activităţii Eurocluburilor din Republica Moldova; instrumente pentru obţinerea de fonduri ale UE în cadrul proiectelor dezvoltate de Eurocluburi; oportunităţile oferite de UE pentru tinerii din R. Moldova. În calitate de traineri la şcoala de vară vor participa experţi naţionali cu experienţă în gestionarea proiectelor UE, şi reprezentanţi ai Delegaţiei UE în Moldova.

Euroclub este o Asociaţie/iniţiativă de tineri, bazată pe valorile şi interesele comune ale membrilor săi, avînd scopul de a promova şi dezvolta valorile europene în rîndul tinerilor. În Republica Moldova activează 11 Eurocluburi, lansate din 2011, în oraşele Chişinău, Bălţi, Orhei, Cimişlia, Leova, Comrat, Cahul şi Vulcăneşti.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40