CÎND LIBERTĂŢILE DEMOCRATICE ALE OCCIDENTULUI ÎI SUBMINEAZĂ CRIMINAL PROPRIA CIVILIZAŢIE AVANSATĂ

O lume a terorii de tip medieval obscurantist (1)

Autor: Mihai CONŢIU

Atentatul terorist de la Paris, săvîrşit miercuri, 7 ianuarie, în sediul revistei Charlie Hebdo, soldat cu uciderea a 10 jurnalişti şi doi poliţişti, readuce iarăşi în atenţia opiniei publice internaţionale vulnerabilităţile unui Occident civilizat şi extrem de permisiv în ceea ce priveşte libera circulaţie a persoanelor.

Atentatele teroriste de săptămîna trecută din Franţa au lovit în însăşi esenţa sau leagănul civilizaţiei democratice a istoriei contemporane a umanităţii. Sloganul Liberté, Égalité, Fraternité şi Revoluţia Franceză au inspirat toate democraţiile autentice ale întregii lumi civilizate, Constituţiile multor popoare şi chiar Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generala a Organizaţiei Naţiunilor Unite încă de la data de 10 septembrie 1948.

Ei bine, absolut toate cele 30 de articole ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului sînt sfidate criminal de către islamiştii radicali. Cu toate acestea, aceiaşi radicalişti profită din plin de privilegiile ce derivă din Declaraţie, fie în calitate de refugiaţi în ţările occidentale civilizate, fie ca studenţi, rezidenţi temporar etc.

Oare prin măsurile de securitate extrem de dure pe care fiecare stat occidental va fi obligat să le ia nu se va ajunge la un sistem colectiv de apărare, de combatere globală a terorismului care va duce la reformularea celor 30 de articole din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului?

După atentatele teroriste din SUA de la data de 11 septembrie 2001, în urma cărora au murit 2.993 de oameni, inclusiv teroriştii, s-a spus că lumea s-a schimbat, însă acum constatăm că se schimbă şi mai mult. Exact la un an, o lună şi o zi după atentatele din SUA, pe 12 octombrie 2002, a fost declanşat cel mai grav atac terorist din Indonezia, în insula Bali. În urma sîngeroaselor atentate cu bombă, au murit peste 200 de oameni şi au fost sute de răniţi. 88 dintre victime erau de naţionalitate australiană.

Ziarul românesc Cotidianul.ro, printr-o preluare, mi-a amintit că, în urmă cu mai mulţi ani, am redat în paginile „Moldovei Suverane” reacţia demnă de atunci a primului ministru australian în urma atentatelor săvîrşite de către islamiştii radicali. Este o reacţie care-i obligă pe şefii de state şi diplomaţii occidentali ale căror ţări sînt ameninţate de terorism să-şi reevalueze valoarea-îndemn pentru corecţii legislative mult mai drastice faţă de o lume a terorii de tip medieval obscurantist. Acesta este şi motivul pentru care vă reproducem acea declaraţie.

Prime Minister Kevin Rudd – Australia

"IMIGRANŢII ŞI NU AUSTRALIENII TREBUIE SĂ SE ADAPTEZE. Asta e, vă convine sau nu. Sînt sătul de îngrijorarea acestei naţiuni în privinţa ofensării unor indivizi sau a culturii acestora. De la atacul terorist din Bali încoace, sîntem martorii unui val de patriotism venit din partea majorităţii australienilor. Această cultură s-a creat în peste două secole de zbateri, încercări şi victorii a milioane de bărbaţi şi femei în căutarea libertăţii.

Vorbim, mai cu seamă, ENGLEZA, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza sau orice alta limbă. În consecinţă, dacă doriţi să fiţi parte a acestei societăţi, învăţaţi limba!

Majoritatea australienilor cred în Dumnezeu. Asta nu e vreo aripă creştină de dreapta sau o presiune politică, ci un fapt, întrucît barbaţi şi femei de credinţă creştină, pe principii creştine, au fondat această naţiune, ceea ce este clar documentat. Este cu siguranţă adecvat a se afişa asta pe pereţii şcolilor noastre. Dacă Dumnezeu este o ofensă pentru voi, vă sugerez să consideraţi o altă parte a lumii ca fiind casa voastră, întrucît Dumnezeu este parte a culturii noastre.

Vom accepta credinţele voastre fără a vă întreba de ce. Tot ce vă cerem este să o acceptaţi pe a noastră şi să trăiţi cu noi în armonie şi bucurie paşnică.

Aceasta este PATRIA NOASTRĂ, PĂMÎNTUL NOSTRU şi STILUL NOSTRU DE VIAŢĂ şi vă vom permite orice oportunitate pentru a vă bucura de toate acestea. Dar imediat ce încetaţi a vă mai plînge, văita şi îngrozi de Steagul nostru, de Onoarea noastră, de crezul nostru Creştin, de Stilul nostru de Viaţă, vă recomand, cu căldură, să profitaţi de o altă mare libertate australiană – LIBERATATEA DE A PLECA!

Daca nu sînteti fericiţi aici, atunci să PLECAŢI. Nu v-am obligat noi să veniţi aici! Voi aţi solicitat să fiţi aici! Aşadar, acceptaţi ţara pe care VOI aţi dorit-o!"

(va urma)