Citi politicieni au fost ucisi intr-un singur an in Mexic

Numărul politicienilor ucişi în Mexic a crescut cu 55% în 2018, cînd s-au înregistrat 159 de morţi, faţă de 102 victime în 2017, transmite EFE, care citează Indicatorul de Violenţă Politică, un raport anual realizat de consultantul Etellekt, transmite Agerpres.Din cei 159 de oameni politici asasinaţi, 23 au fost femei, iar 136 bărbaţi, indică bilanţul care a colectat date de la 1 Ianuarie la 31 Decembrie 2018. Din totalul anunţat, 112 asasinate s-au produs în cadrul campaniei electorale (8 Septembrie 2017 - 1 Iulie 2018), în timp ce celelalte 47 au avut loc în etapa de tranziţie (2 Iulie - 30 Noiembrie).
Într-un an cu intensă activitate politică datorată scrutinului prezidenţial care a avut loc pe 1 Iulie, raportul dezvăluie că s-au înregistrat 914 agresiuni sau acte criminale cu scopul de a atenta la integritatea fizică şi psihică a politicienilor, între care se numără şi cele 159 de asasinate. S-au produs 345 ameninţări şi intimidări, 144 vătămări intenţionate (fără armă de foc), 74 de atentate asupra unor membri de familie cu un bilanţ de 67 de rude ucise, 70 tentative de omucidere cu armă de foc, 46 sechestre şi privări ilegale de libertate, 45 de furturi cu şi fără violenţă şi 31 de vătămări premeditate cu armă de foc.
Agresiunile au avut loc în 32 de state şi 514 municipii, 134 din cele 159 de asasinate politice fiind înregistrate în centrul şi Sudul ţării. Între statele cu cel mai mare număr de asasinate de acest tip se află Guerrero (26), Oaxaca (24), Puebla şi Michoacán (fiecare cîte 15), México (12) şi Veracruz (10). Violenţa contra oamenilor politici s-a concentrat pe zona urbană, 82% dintre cei ucişi în atentate în cursul anului 2018 fiind politicieni de nivel municipal, între care primari, consilieri, foşti primari, lideri şi activişti de partid de nivel local şi candidaţi pentru diverse posturi în alegerile municipale.
Raportul mai semnalează că anul trecut şi-au pierdut viaţa 11 primari în funcţie şi aleşi, ceea ce îl face al doilea cel mai violent an pentru edilii mexicani în ultimele două mandate de şase ani, fiind devansat doar de anul 2010, pe timpul Guvernului Felipe Calderon (2006-2012), cînd au fost asasinaţi 15 edili.












