Turul doi al alegerilor – adevăratul examen de maturitate politică pentru candidaţi

Se ştia din timp că singurii candidaţi reali la funcţia de Preşedinte al ţări sînt Igor Dodon, cu cele mai multe şanse, şi Maia Sandu. După cum am constatat cu toţii, ambii candidaţi au trebuit să-şi ajusteze mesajele electorale şi în funcţie de promisiunile şi angajamentele asumate iresponsabil, ca o consecinţă a analfabetismului lor politic, de către cîrtiţele de candidaţi aruncaţi ca nişte cîrpe de şters pe jos în competiţie de către Mafia de la guvernare.

În consecinţă, am asistat la cele mai delirante promisiuni ale acestor coropişniţe de candidaţi fantomă, care făgăduiau moldovenilor nişte trăsnăi care nu au nici o legătură cu prerogativele prezidenţiale. „Mujicul” sovietic Ghimpu promitea unirea cu România, altul sau alta îi momea pe moldoveni cu salarii babane, magazine sociale de parcă RM ar fi Suedia ori Canada, locuri de muncă, protecţia familiei şi tot felul de alte năzbîtii de care te miri că nu se ruşinează, măcar în faţa propriilor lor familii, dacă de restul moldovenilor nu le pasă, iar asta pentru că-i cred proşti de-a binelea. Cîte a promis Marian Lupu? Şi a plecat ca lupul de la Casa Caprei! Convingerea lor că moldovenii ar fi proşti le-a fost „răsplătită” la votare, căci le-a demonstrat contrariul.

Fireşte că astfel de paraşute electorale vor apare la orice scrutin electoral, dar măcar cel de Duminica trecută este sigur că vor trimite aceste molii politice în neagra şi ruşinoasa uitare a moldovenilor. Ghimpu o să se mai bucure un pic de alinarea Zotei lui; Lupu, ajuns prematur la vîrsta pensionării politice ruşinoase, va mai spera niţel timp că protectorul său, Vladimir Plahotniuc, va continua să fie atotputernic; Ghileţchi nu ştim la ce fel de „lucruri sfinte” se va întoarce; Leancă va trebui să se angajeze caloriferist la fabrica de gheaţă, instructor de dansuri la spitalul ortopedic ori muncitor la fabrica de făcut ţigări cu mîna; Silvia Radu să mai trîntească un copil şi să devină recuperator pe la datornicii de la Union Fenosa; pe Maia Laguta o doare-n… pensie, căci poate şi-a achitat deja întreţinerea, facturile; madam Guţu va trebui să renunţe la sutien ca să i se întindă mai mult faţa uimită de propria-i uimire că a fost candidat prezidenţial, iar Ciubaşenco nu-şi face probleme deoarece, cu calm, i-a surclasat lejer pe toţi aceşti candidaţi ai diavolului politic.

Ce urmează sau ce trebuie să urmeze?

Abia acum, în campania electorală de disputare a întîietăţii la alegerile din turul doi, RM are nevoie de o dispută responsabilă, la obiect, punctuală şi, fireşte, care să se refere strict la ceea ce pot cei doi candidaţi să ofere moldovenilor, iar asta din interiorul prerogativelor cu care este însărcinat constituţional Preşedintele RM. Gata cu promisiunile deşarte!

Aşa cum şi era de aşteptat, cunoscuţii analişti sau comentatori români, „prieteni” ai RM, dar care n-au făcut nimic pentru această ţară şi n-au avut niciodată vreo predictibilitate relativ precisă, au şi început să ofere „sfaturi”, în special Maiei Sandu. Nu-i numesc deoarece prea „put” a Ghimpu şi Plahotiuc. În stilul specific al unor structuri româneşti „pontiste”, dar nu numai, aceştia o sfătuiesc pe Sandu să polarizeze campania electorală pentru turul doi în dispute politice geopolitice şi geostrategice, adică UE versus Rusia. Dar ce treabă are preşedintele ţării cu aşa ceva în virtuţile prerogativelor pe care le are? Bucureştiul stimulează antirusismul în R. Moldova pentru că la el acasă se teme.

Aceste sfaturi otrăvite au menirea de a-l stîrni pe Dodon să se afirme electoral ca un rusofil dogmatic, iar asta spre a-l pune în oglindă cu proeuropeana Maia Sandu, numai că această strategie este absolut dăunătoare şi nici nu credem că Dodon sau Sandu se vor lăsa provocaţi. Demn de observat este faptul că analiştii sfătuitori români continuă să stîrnească aceleaşi vechi şi artificiale conflicte identitare. Problema constă în aceea că nici Dodon nu poate fi mai antieuropean decît ar fi în favoarea unor relaţii deschise şi reciproc avantajoase cu Rusia, cum nici Sandu nu poate fi mai proeuropeană decît în beneficiul firesc al aceloraşi relaţii cu Rusia.

Remarcaţi faptul că în ecuaţia propusă, recomandată de către sfătuitorii români cam lipseşte, ca temă majoră, Republica Moldova, ca Stat independent şi suveran, ca Stat care trebuie să-şi decidă singur soarta, viitorul şi dezvoltarea firească.

În realitate, cei doi contracandidaţi au obligaţia firească să le explice alegătorilor şi orientarea lor în ceea ce priveşte politica externă a RM, căci Preşedintele este şi şeful diplomaţiei, dar, în pofida atribuţiilor prezidenţiale relativ restrînse, cei doi candidaţi pot explica moldovenilor că ar avea Puterea reală de a primeni radical întreaga ţară aflată sub controlul Mafiei.

Ştim bine că ţara este sub călcîiul oligarhului atotputernic Vladimir Plahotniuc, care controlează nu doar absolut toate instituţiile statului, ci şi adierea frunzelor din Parcul Central din Chişinău şi de oriunde. Priorităţile Statului Republica Moldova nu sînt cele imaginate de „sfătuitorii români”, care vor o campanie electorală focusată pe opţiunile geopolitice sau geostrategice ale RM, ci scoaterea ţării din captivitatea unui singur individ, care, aşa cum a remarcat şi presa românească onestă, îţi salarizează politicieni şi analişti români spre a-i lustrui imaginea.

Dacă este să luăm în calcul „sfaturile strategilor români”, atunci din asta nu are de pierdut decît Sandu, cu toată opţiunea ei proeuropeană, cu contestabilele prestaţii din Guvernul „proeuropean” din care a făcut parte, mai cu seamă atunci cînd „s-a acoperit furtul miliardului” şi înstrăinarea Aeroportului.

Spre mai buna înţelegere a cititorului în ceea ce priveşte „sfaturile strategilor români”, iată ce scrie, în Cotidianul.ro, într-un articol, Cristian Cobuz, iar aici este vizat politologul român Iulian Chifu:

„În toată campania electorală, Chifu şi „celula” lui de la Chişinău, www.deschide.md, au încercat să ne convingă că Maia Sandu şi Andrei Năstase nu se pot împăca, aruncând cu gunoi cînd în unul, cînd în altul, în funcţie de cînd îi dădeau favoriţi sondajele, cînd pe Maia, cînd pe Andrei. Săptămîna trecută, într-un editorial foarte frumos, eminenţa politicii regionale explica tuturor ce bine e că în sfîrşit s-a făcut coaliţia pro-europeană, servind astfel interesul oligarhului în strategia subtilă de manipulare, cum că Maia Sandu stă la masă cu acesta, strategie ce a avut ca scop, de altfel şi atins, descurajarea oamenilor de a merge la vot pentru că toţi candidaţii sînt ai lui Plahotniuc. La începutul acestui an, în dorinţa de a mă întoarce la Chişinău, am avut o întîlnire cu profesorul Chifu pe holurile SNSPA-ului, concluzia căruia a fost: „Dragule, în Moldova nu poţi să faci nimic fără Plahotniuc”, ori vorbele lui, asociate cu nişte informaţii despre nişte bani care se plimbă de la Chişinău la Bucureşti, spun cam totul despre moralitatea profesorului Chifu.”

Alte comentarii chiar că sînt de prisos!

În plus, Armand Goşu nu este singurul analist român care afirma că Bucureştiul îl girează şi susţine pe Plahotniuc prin actuala politică. ”România a deblocat cei 60 de milioane de euro exact înainte de campania electorală. Asta arată că susţine oficial candidatura lui Marian Lupu, omul lui Plahotniuc, la alegerile prezidenţiale”, a susţinut expertul Fundaţiei Universitare a Mării Negre Petrişor Peiu în cadrul unei dezbateri. Acesta a criticat Guvernul român pentru că a alocat împrumutul de 150 de milioane de euro într-un moment în care Republica Moldova era nefinanţabilă, pentru că nu avea nici acord cu FMI şi nici o perspectivă de a vinde acţiuni pe piaţă.

Revenind la Putere, pe care cei doi candidaţi la Preşedinţie trebuie să le-o explice clar alegătorilor că şi-o vor exercita, să le-o promită în mod solemn, se referă la aceea de a provoca legitim alegeri anticipate. Dodon a făcut-o de mult, Sandu – cu jumătate de gură! Au toată legitimitatea constituţională să le ofere moldovenilor ceea ce-şi doresc de atîţi şi atîţi ani de umilinţă „proeuropeană”.

Scenariul constituţional este simplu: demiterea Guvernului Filip, care a fost învestit în miez de noapte şi care nu şi-a susţinut, prezentat în Parlament un Program de guvernare spre a fi dezbătut, faptul că a pus pe umerii moldovenilor recuperarea miliardului furat tot de către actualii guvernanţi, că nu a ordonat efectiv organelor de anchetă să-i ancheteze pe Leancă, Drăguţanu, Valeriu Lazăr etc. în cazul furtului miliardului şi celelalte. Cu toată majoritatea parlamentară a actualei Puteri, viitorul preşedinte poate dizolva Parlamentul şi declanşa alegeri anticipate tocmai din cauză că lui Plahotniuc nu i-ar conveni nominalizarea unui premier necontrolat de el, care va fi respins, fireşte, după două nominalizări prezidenţiale succesive.

Amintindu-mi de faza confruntărilor electorale de dinaintea primului tur de scrutin prezidenţial, pentru primul mandat al lui Barack Obama, dintre el şi Hillary Clinton, în urma căruia acesta a numit-o pe Clinton, contracandidata lui, Secretar de Stat, mă întreb de ce acest scenariu nu s-ar pune în practică şi în RM? La urma urmei, Dodon şi Sandu au aceleaşi obiective – scoaterea Statului din captivitatea oligarhică! Atunci de ce Dodon, devenind preşedinte, să nu o nominalizeze pe Sandu în funcţia de premier, sau invers? Vă daţi seama ce exemplu ar deveni RM pentru întregul Occident? Ar plesni de ciudă analiştii români din serviciul oligarhului!

Mihai CONŢIU