Cineva isi bate joc de Politia din Paraguay. Zeci de pusti de asalt au fost furate si inocuite cu imitatii ieftine

Poliţia paraguayană a deschis o anchetă după furtul a 42 de puşti de asalt de tipul FAL calibru 7,62 mm şi înlocuirea acestora cu imitaţii, transmite AFP, care preia un anunţ făcut Luni de ministrul de Interne, Ernesto Villamayor. „Încercăm să determinăm cînd au dispărut armele”, a declarat ministrul, într-o conferinţă de presă, transmite și agerpres. Villamayor a calificat incidentul ca fiind „grav” deoarece respectivele arme ar putea ajunge în mîinile unor grupări criminale internaţionale.

Anchetatorii cred că aceste puşti puternice au fost vîndute bandelor braziliene de la frontieră la un preţ de 10.000 de dolari fiecare. Unele dintre aceste imitaţii sunt fabricate din plastic şi lemn şi funcţionează cu aer comprimat, potrivit autorităţilor. De cînd a fost constatată dispariţia, este în curs un inventar. „Totodată, alte 90 de pistoale au dispărut între Ianuarie şi Iulie în acest an”, a adăugat ministrul. După această descoperire, un inventar general al armelor a fost ordonat la Poliţie şi Armată.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40