În toate legendele istorice, Dragoș Vodă este creditat ca întemeietor al Moldovei. În realitate, Dragoș a fost doar un feudal în serviciul regelui Ungariei, numit conducător al unei mărci de apărare maghiare pe teritoriul de astăzi al Moldovei, scrie Adevărul.ro, sub semnătura lui Cosmin Pătrașcu Zamfirache.

Una dintre legendele binecunoscute publicului larg este cea a întemeierii Principatului Moldovei de către Dragoș, un maramureșean din Bedeu. Povestea întemeierii, apărută în cronicile medievale dintre care cea mai cunoscută fiind cea a lui Grigore Ureche, arată că Dragoș ar fi urmărit un bour la o vînătoare și așa a ajuns să descopere Moldova, devenind primul ei voievod, după alungarea tătarilor.

Realitatea istorică este însă total diferită de legendă, iar Dragoș nu a fost nicidecum primul voievod, nici măcar primul descălecător, fiind mai degrabă un feudal un serviciul regilor Ungariei. 

Dragoș din legendă și capul de bour

Legenda primului „descălecat“ al Moldovei este binecunoscută. Dragoș, un senior maramureșean, însoțit de o ceată de viteji, adică de servitori și soldați înarmați, pleacă la vînătoare. În păduri dă peste un zimbru sau un bour. Urmează o vînătoare semi-legendară, puternicul cornut fiind înzestrat și cu puteri aproape supranaturale.

Urmărind animalul, Dragoș ajunge pe teritoriul de astăzi al Moldovei. Cățeaua voievodului, numită – spun legendele – Molda, se îneacă într-un rîu în timp ce urmărea zimbrul. Luptătorul maramureșean reușește să omoare fiara după ce o lovește cu buzduganul în frunte.

Mai mult, Dragoș eliberează teritoriul de sub stăpînirea tătarilor și devine astfel primul conducător al ținutului de la Est de Carpați. Legenda este prezentă în mai multe cronici, inclusiv la Grigore Ureche sau Miron Costin.

Legendele spun că de la cățelușa Molda s-ar trage și numele țării Moldovei, iar de la bourul vînat de Dragoș a fost inspirată și stema Principatului. 

Un senior în serviciul regelui Ungariei

Realitatea istorică este însă cu totul alta. Dragoș nu a ajuns în Moldova în urma unei vînători și nici nu a venit pe acest teritoriu de la sine putere.

Dragoș Vodă era, de fapt, Dragoș din Bedeu, un senior maramureșean aflat în serviciul regelui Ungariei, Ludovic I. După 1342, o armată trimisă de regele Ungariei aflată sub comanda voievodului Transilvaniei Andrei Lackfi intră pe teritoriul de astăzi al Moldovei, cu scopul precis de a întemeia o marcă de apărare împotriva atacurilor tătarilor.

În secolul al XIV-lea, teritoriul de la Est de Carpați, acolo unde urma să fie întemeiat Principatul Moldovei, se afla sub stăpînirea Hoardei de Aur și reprezenta un avanpost important pentru tătari, fiind locul de unde atacau mai ușor, prin trecătorile Carpaților atît Transilvania, cît și Ungaria.

În armata trimisă împotriva tătarilor în Moldova se afla și un puternic contingent de maramureșeni conduși de Dragoș din Bedeu. Luptele cu tătarii, dar și prezența maramureșenilor este atestată de mai multe cronici, printre care și cronica moldo-polonă din secolul al XVI-lea, dar și Grigore Ureche în „Letopisețul Țării Moldovei“.

„Îndată după suirea sa pe tron, Ludovic hotărî să curme aceste prădăciuni periodice ale tătarilor şi întreprinse în 1343, după alti cercetători în 1345, o mare expediţie împotriva lor. La ea participară şi românii din Maramureş, sub comanda voievodului lor Dragoş şi secuii peste care era mai mare Andrei, fiul lui Laţco. Expediţia avu un succes deplin; tătarii fură goniţi din ţinuturile de la răsărit de Carpaţi şi se retraseră spre şesurile din nordul Mării Negre”, preciza Constantin C. Giurescu, în „Istoria Românilor“.

Campania împotriva tătarilor s-a dovedit un succes, iar Dragoș din Bedeu și maramureșenii săi s-au acoperit de glorie. Tocmai de aceea, regele Ludovic I îl numește pe Dragoș drept „marchiz“ conducător, în numele coroanei maghiare, a mărcii de apărare din Moldova, avînd drept principal centru tîrgul de la Baia.

Dragoș și urmașii săi, Sas și Balc, sunt menționați și în documentele cancelariei regatului Ungariei, mai ales atunci cînd au loc luptele pentru putere cu Bogdan din Cuhea, un alt maramureșean venit în Moldova, dar cu un alt scop și din alte motive.

Dragoș acționează la ordinele coroanei maghiare și duce lupte pentru alungarea tătarilor din toată zona Moldovei. În anul 1346, regele Ungariei îl informează pe papa Clement al VII-lea că tătarii au fost alungați din sudul teritoriului Est-carpatic, drept urmare fiind întemeiată Episcopia de la Milcov.

Totodată, Dragoș acționează și în nordul teritoriului, stabilindu-și o nouă reședință la Siret. Matteo Villani, un cronicar florentin, precizează că Dragoș era un credincios al regelui Ungariei și că era sprijinit financiar și militar de Ludovic I.

În ceea ce privește data întemeierii mărcii de apărare condusă de Dragoș în Moldova există mai multe variante. 

Bogdan I, adevăratul întemeietor al Moldovei

Propriu-zis, Dragoș nu a fost un întemeietor al Moldovei, ci mai degrabă un senior care acționa la ordinele regelui Ungariei. Este adevărat că marca ungurească de apărare a reprezentat nucleul statului medieval Moldova.

Cel care avea să devină primul lider independent al acestei formațiuni statale a fost însă Bogdan din Cuhea, un alt maramureșean. De această dată nu era vorba de un supus al coroanei maghiare, ci de un răzvrătit, unul dintre seniorii locali care s-au opus stăpînirii ungurești în Maramureș. Obligat să-și părăsească domeniile, Bogdan trece în Moldova cu oamenii săi, reușește să se coalizeze cu localnicii și în cele din urmă îi învinge pe urmașii lui Dragoș, punînd stăpînire peste marca de apărare ungurească și teritoriile sale. Prins cu luptele cu tătarii, Ludovic nu reușește să recucerească teritoriile Est-carpatice. 

Moldova, țara pămîntului negru

Cît despre etimologia numelui principatului, Moldova, specialiștii arată că nu are nici o legătură cu numele cățelușei din legendă. Originea cuvîntului este disputată. Unii spun că ar fi de origine tătărască, alții că ar fi vorba de un cuvînt de origine slavă. Sunt și cei care se gîndesc la origini dacice sau chiar germane.

În general, „molda“, de la care ar veni numele principatului, în multe limbi indo-europene înseamnă „mucegai“ sau „pămînt mănos, negru“, cu referire la cernoziomurile care abundă în Moldova, mai ales în Nordul regiunii.

Lingvistul Iorgu Iordan credea chiar că numele de Moldova vine de la pădurile de molizi din zona izvoarelor rîului Moldova. Alți specialiști consideră că Moldova vine din vocabularul germanic, mai ales că în tîrgul Baia erau stabiliți mulți germani, aduși odată cu întemeierea mărcii ungurești. În germană, „mulde“ ar fi însemnat scobitură sau zonă de scurgere, cu referire la rîul Moldova.