Se zice că tot ce se întîmplă în viață, avîndu-se în vedere, de regulă, întîmplările proaste, este spre bine. De multe ori asta ne linişteşte şi ne dă puteri. Bine dacă-i aşa, pentru că indiferent de faptul dacă ne place sau nu, dar avem cazuri cînd nu putem schimba nimic, nu putem conştientiza, nu putem evalua şi da aprecieri şi nu ne rămîne decît să aşteptăm şi să vedem încotro ne va duce valul.

Necazurile au o bună proprietate să ne deschidă viaţa pe uşa din spate. Şi s-o vedem cum arată de fapt, fără lustruirile de faţadă. De obicei, cînd vine răul, omul rămîne singur printre ruine şi deziluzii. Totul e obscur şi neclar, fundac fără ieşire. Însă practica arată că toată această străşnicie odată oboseşte şi cedează. Şi atunci omul începe a căuta soluţii, citeşte, ascultă, discută, bea, mănîncă – ori mai mult, ori mai puţin, ori în genere cade în post negru, dar ceva face. Puterea omului de autopăstrare şi supravieţuire este imensă şi doar rareori el nu poate ieşi şi face faţă grijilor. În mod obişnuit, omul, mai greu sau mai uşor, dar iese. El mai că se trage de păr ca să iasă la suprafaţă din groapa deznădejdii şi depresiei. Şi imediat cum i se arată cerul, începe a apărea susţinerea şi suportul. Sub diferite forme: un om bun, un cîştig neaşteptat, o propunere profitabilă, un serviciu interesant – ceva răsare neapărat.

Plusul acestor situaţii constă în faptul că atunci cînd te salvezi şi ieşi de-asupra – ca urmare ştii foarte bine cum e acolo, la fund. Ştii şi de aceea devii mai înţelept, mai deştept, mai atent, mai descurcăreţ şi înţelegi, respectiv, preţuieşti mai altfel oamenii.

Eu ştiu bine cum e asta. Şi anume din ceea ce ştiu, am văzut sau am auzit, se naşte această rubrică. Vorba basmului, „dacă n-ar fi, nu s-ar povesti”.

De la începutul anului, am dezbătut în acest spaţiu de ziar sumedenii de probleme şi situaţii. Unele mai ilare, altele chiar ruşinoase sau triste, am scris despre diferite griji şi nevoi, despre diverse soiuri de obrăznicie, despre prostie şi incultură, despre corupţie, hoţie, dar şi caritate şi acte de binefacere.

Am făcut acest „Editorial de la pagina doi” practic împreună. Toate răvaşele şi exemplele, despre care mi-aţi scris şi mi-aţi povestit, şi-au găsit locul şi interpretarea. Şi mi se pare că încercînd uneori se dezinfectăm răni grave, aparent fără remediu, încercăm în acelaşi timp să devenim mai tari, mai puternici, mai asiguraţi. E rău cînd ţi se arată lumea reală, fără mască, fără dublori, însă e bine că după aceea ştii cum stau de fapt lucrurile şi mai greu poţi fi minţit sau dus în eroare.

Ne despărţim pentru o scurtă perioadă de vacanţă, dar cred că în toamnă ne regăsim în acelaşi loc, unde vom continua să cotrobăim prin debarale spirituale, vom alege care poduri trebuie arse, iar care merită să fie trecute, vom căuta bucurii mărunte şi cancere sociale, vom căuta să devenim mai armonioşi, mai buni, mai toleranţi, dar, totodată, în funcţie de caz, şi mai nemiloşi sau severi. Aşa cum e şi această viaţă – mereu dependentă de ceva şi cineva, cu un singur avantaj că rău pînă la urmă poate însemna şi bine.

Lilia GRUBÎI