CINCI ŞCOLI DIN ORHEI AU FOST REORGANIZATE LA 1 IANUARIE

La 1 ianuarie curent, cinci şcoli din Orhei au fost reorganizate de către autoritatea raională. Maria Cogălniceanu, şef-adjunct al Direcţiei învăţămînt, a declarat că elevii merg la şcolile din vecinătate.

Şcolile optimizate sînt din localităţile Sirota, Şarcani, Pohorniceni, Hulboaca şi Donici. Joi, 9 ianuarie, mai mulţi părinţi au protestat în legătură cu închiderea şcolii din Donici.

Maria Cogălniceanu a spus că şcoala din Donici era frecventată de 65 de copii. Din considerentul că nu sînt suficienţi copii şi există lipsă de profesori la şase discipline, şcoala a fost reorganizată. „O şcoală poate funcţiona dacă are cel puţin 105 elevi. Reforma, care prevede restructurarea reţelei de şcoli, nu admite un număr mic de elevi în instituţii. Anul trecut nu am avut în acest gimnaziu două clase, a 6-a şi a 9-a. În acest an nu sînt elevi pentru clasa a 7-a”, a spus responsabila de la Direcţia învăţămînt. Copiilor le-a fost oferit transport pentru a merge la şcoala din Camencea, distanţa fiind de 3 kilometri.

Maria Cogălniceanu a mai spus că, încă în vară, Consiliul raional Orhei urma să ia decizia privind închiderea şcolii. Decizia a întîrziat pentru că aleşii locali nu reuşeau să se întrunească.

Directorul şcolii din satul Donici, Ecaterina Ceban, a declarat pentru IPN că părinţii nu sînt de acord cu decizia consiliului şi spun că vor merge în faţa Guvernului pentru a protesta.

Procesul de reorganizare a şcolilor din Moldova a început în 2010.

Sursa: IPN

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40