CHELTUIELI MAI MARI PENTRU PAZA APARTAMENTULUI PERSONAL
O să elimine și Joe Biden gardul de la Casa Albă?
Într-o experiență căpătată suficient de consistent în democrația postcomunistă, am fost martorul celor mai stupide, mincinoase și dăunătoare promisiuni electorale făcute de către partidele și liderii politici dornici să ajungă la Putere. În timpul campaniei prezidențiale din România din anul 1996, la care am participat activ, am reținut mari tîmpenii electorale manipulatoare, ireale și inconștiente.
Atunci, candidatul la Președinția României, Emil Constantinescu (pe care l-am și votat), le promitea românilor, în campania electorală, că dacă va deveni Președinte o să renunțe la reședința prezidențială de la Palatul Cotroceni și că o să continue să locuiască în apartamentul lui din cartierul Pajura din Nordul Bucureștiului. Devenit Președinte, cei de la Serviciul de Protecție și Pază (SPP), i-au explicat, cu reverențele de rigoare, că ei nu sînt agenți de patrulare, în jurul unui bloc comun de locatari, ori de supraveghere a unei persoane oarecare aflate într-un pericol iminent, ci agenți superantrenați pentru protecția Președintelui Țării și a instituției prezidențiale. Astfel, Constantinescu a înțeles că-și asumase, din ignoranță, un angajament electoral stupid, că el și Președinția sînt ”obiective de Stat” și, în consecință, a fost nevoit să se mute la Palatul Cotroceni.
Indiferent de condițiile locative în care a trăit pînă să devină Președinte, fie că e vorba despre un apartament sordid ori de o vilă, cel care devine Președinte este obligat să se supună rigorilor de securitate impuse de noul statut dobîndit.
De ca și cum ar fi fost sfătuită de către aceiași consultanți politici populiști pe care i-a avut și ratatul ex-președinte român Constantinescu, Maia Sandu, în campania electorală și după ce a fost recunoscută drept cîștigătoare a alegerilor prezidențiale, a declarat și susține că nu o să locuiască la reședința prezidențială de la Condrița, ci tot în apartamentul ei, dar și că va demonta gardul care împrejmuiește Președinția. Parcă-i ung pe suflet pe amărăștenii de moldoveni astfel de angajamente electorale populiste, nu-i așa? Chestiunea, însă, stă altfel!
La urma urmei, e dreptul ei să decidă care-i va fi ”reședința casnică”. Problema delicată constă în aceea că Serviciul de Protecție și Pază de Stat (SPPS) este pus în situația inedită și dificilă de a transforma apartamentul Maiei Sandu în ”obiectiv de Stat”. Asta, însă, nu se referă doar la apartamentul ei, ci la întregul bloc de locuințe în care își are ea apartamentul, precum și la sectoarele adiacente. (Despre cît or s-o ”iubească” vecinii și cei din restul cartierului în care locuiește pentru asta, nici nu mai vorbim!) Totodată, asta mai înseamnă și cheltuieli cu mult mai mari decît dacă ar locui la reședința de la Condrița, care oricum trebuie întreținută, chiar și fără pază. Și Donald Trump, inițial, declarase și își imaginase că, în perioada mandatului său, va locui la propria-i reședință, nu la Casa Albă!
O altă promisiune despre care ea a crezut că ”dă bine la poporul pus pe proteste” este cea prin care a anunțat că o să demonteze gardul din fier forjat care împrejmuiește Președinția. În fond, acel gard securizează o instituție simbol a Statului – Președinția – la fel cum și Casa Albă, reședința Președinților americani, este protejată tot de un gard metalic. Evenimentele din 7 Aprilie 2009 au fost cele care au generat construcția acestui gard. Crede, cumva, Maia Sandu că astfel de evenimente nu se vor mai putea repeta, indiferent de ”culoarea politică” a locatarului de la clădirea Președinției? Greu de crezut!
În plus față de toate acestea, respectivul gard metalic protejează, în egală măsură, clădirea prezidențială în fața unor posibili demonstranți violenți, ca în ziua de 7 Aprilie 2009, dar și ca pe un edificiu național simbolic reconstruit prin finanțarea generoasă a poporului turc. Ar fi ca și cum o investiție cu bani europeni ar fi lăsată de izbeliște de către un oarecare politician din cauză că are ce are cu UE!
Instinctul acesta al unor politicieni de a demola absolut tot ceea ce le precede este specific comuniștilor totalitari. Distrug trecutul doar pentru a-și făuri un viitor sordid și trecător doar al lor. Se cred eterni și singulari, dar nu se gîndesc nici o clipă că, la rîndul lor, prin astfel de porniri instinctive devastatoare, își pregătesc, mental, urmași tentați să le distrugă și ”creațiile lor”. Asta-i un fel de istorie pentru idioți care se cam repetă!
Mihai CONȚIU