CHARLES AL III-LEA ESTE PROCLAMAT REGE

Charles al III-lea a fost proclamat oficial ca nou rege sîmbătă, la Palatul St James din Londra, de către Consiliul de Ascensiune, un organism ceremonial istoric care se reuneşte pentru a desemna pe fiecare dintre noii monarhi ai Regatului Unit.

Prima lectură publică în această sîmbătă, de la balconul Palatului Sf James din Londra, a proclamării Regelui Charles al III-lea a fost însoţită de salve de tun şi de o nouă interpretare a imnului naţional. Astfel, de acum încolo, va fi înlocuită formula "God save the Queen" (Dumnezeu s-o apere pe Regină) cu "God save the King" (Dumnezeu să-l apere pe Rege), transmite EFE.

Deţinătorul ordinului Garter King of Arms, David White, a citit "prima şi principala Proclamaţie", urmată de fanfare şi de o defilare militară. Proclamaţia va fi citită şi în City of London (centrul financiar) şi în Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.

 

Premierul britanic şi înalţi parlamentari britanici jură credinţă noului rege

Parlamentari de rang înalt din Marea Britanie au început procesul de jurămînt de credinţă faţă de noul rege, Carol al III-lea, informează PA Media/DPA.

Preşedintele Camerei Comunelor, Sir Lindsay Hoyle, a declarat că din cauza ''constrîngerilor de timp'', doar un număr mic de parlamentari pot depune jurămîntul sîmbătă, dar mai mult timp va fi disponibil la o dată ulterioară.

Sursa: Agerpres

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
01.01.25 - 16:46
02.01.25 - 14:05
04.01.25 - 15:48
06.01.25 - 12:13
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:53
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31