CFM VA FI REORGANIZATĂ ÎN TREI UNITĂŢI COMERCIALE
ÎS „Calea Ferată din Moldova” (CFM) va fi reorganizată în trei unităţi comerciale - transportul de pasageri, transportul de mărfuri şi infrastructura feroviară. Anunţul a fost făcut, pe 2 august, de către ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, în cadrul reuniunii prilejuite de Ziua Feroviarului. „Aceste reforme vor optimiza cheltuielile şi vor crea noi oportunităţi de dezvoltare. În urma reformelor, efectuate după modelul întreprinderilor similare din statele europene, fiecare unitate va fi responsabilă pe anumite domenii”, a declarat Vasile Botnari. Acesta a mai menţionat că autorităţile vor iniţia proiecte investiţionale pentru electrificarea căilor ferate, dar şi construirea liniilor cu ecartament european care să atragă noi fluxuri de tranzit. Ministrul a menţionat că au fost deja demarate unele proiecte de infrastructură, cum ar fi reabilitarea porţiunilor avariate de cale ferată pe segmentul Giurgiuleşti – Cahul şi construcţia unei porţiuni de cale ferată cu ecartament european care va asigura conexiunea portului Giurgiuleşti cu calea ferată din România. În prezent, lungimea liniilor de cale ferată în exploatare pe teritoriul ţării este de 1157 km.