CERCETĂTORII AU DEZVĂLUIT TEHNICA FOLOSITĂ DE OAMENII PREISTORICI PENTRU A VÎNA ANIMALE MARI

Cercetătorii de la Universitatea din California au dezvăluit o tehnică specială de vînătoare a oamenilor preistorici din America de Nord, a cărei utilizare aproape a dus la dispariția mamuților. Studiul a fost citat de The Independent și publicat în jurnalul PLOS ONE.

Potrivit studiului efectuat de către cercetătorii americani, oamenii preistorici vînau animale mari, precum mamuții, folosind țăruși înfipți în pămînt, cu vîrfuri de piatră ascuțite care pătrundeau adînc în corpul prăzii.

Potrivit Newsweek, aceste tipuri de pietre datează de acum aproximativ 13.000 de ani și au fost găsite în toată America de Nord. Experții le-au descoperit și în schelete de mamut, ceea ce demonstrează utilizarea lor frecventă pentru a vîna animale periculoase.

Cu toate acestea, au existat de mult timp speculații cu privire la modul în care vînătorii utilizau aceste arme. Se credea că fie le aruncau în prăzi, care includeau animale precum mamuți, mastodonți, tigri cu dinți de sabie sau zimbri, fie alergau în jurul prăzii și o înjunghiau.

Tehnicile de vînătoare bazate pe aruncarea sulițelor sau înjunghierea frenetică erau foarte costisitoare. Era necesară o putere enormă pentru a doborî un mamut puternic și uriaș. O echipă condusă de Scott Byram a sugerat ca acești oameni foloseau o metodă mult mai eficientă.

Această metodă seamănă cu tehnica folosită de soldați secole mai tîrziu împotriva cavaleriei. Odată ce animalul ataca vînătorul, aceștia înfigeau sulițele în pămînt, îndreptînd vîrfurile spre pradă, care, în timpul atacului, se împungea în ele. Astfel, vînătorii exploatau energia cinetică a animalelor.

Puterea cu care animalele se năpusteau era mult mai mare decît cea pe care o putea genera un om, potrivit experimentelor efectuate. Vîrfurile reușeau să pătrundă adînc în corpurile prăzilor și să provoace răni interne grave, similare cu efectul gloanțelor din zilele noastre.

„Energia generată de un braț uman nu se compară cu energia produsă de un animal în atac”, a declarat coautorul studiului, Jan Sunseri. Descoperirile arată că oamenii preistorici se bazau nu doar pe forța brută, ci și pe ingeniozitate.

Cercetătorii au analizat date istorice despre tehnicile de vînătoare preistorice și au testat simulări ale impactului animalelor asupra sulițelor înfipte în pămînt. Următorul lor experiment va implica o replică animată a unui mamut, simulînd forța acestuia în momentul în care se lovește de vîrfurile sulițelor.

Sursa: atlas-geografic.net

01.12.24 - 15:11
01.12.24 - 15:09
01.12.24 - 15:12
01.12.24 - 15:08
02.12.24 - 14:59
03.12.24 - 00:51
05.12.24 - 15:13
04.12.24 - 00:32
03.12.24 - 01:00
02.12.24 - 15:12
03.12.24 - 00:53
01.12.24 - 15:14
03.12.24 - 00:55
03.12.24 - 00:57
03.12.24 - 00:59