Cercetatori elvetieni au descoperit un anticorp monoclonal capabil sa neutralizeze toate variantele coronavirusului

Cercetători de la Spitalul Universitar din Lausanne şi de la Şcoala Politehnică Federală din acest oraş elveţian (EPFL) au anunţat, Marţi, descoperirea unui anticorp monoclonal capabil să neutralizeze toate variantele coronavirusului SARS-CoV-2, inclusiv varianta Delta, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.
Descoperirea ştiinţifică, publicată în revista specializată Cell Reports, a fost obţinută prin izolarea limfocitelor pacienţilor cu COVID-19.
Noul anticorp este ”unul dintre cei mai puternici împotriva coronavirusului SARS-CoV-2 identificaţi pînă în prezent”, afirmă EPFL. Conform explicaţiilor acestei instituţii, el blochează proteinele Spike şi împiedică astfel infectarea celulelor pulmonare, ceea ce opreşte procesul de replicare virală şi permite sistemului imunitar al pacientului să elimine coronavirusul din organism.
Cercetătorii elveţieni susţin că noul anticorp monoclonal este mai durabil, oferind protecţie timp de pînă la şase luni, faţă de 3-4 săptămîni în cazul altor anticorpi. ”Aceasta îl face să fie un tratament preventiv interesant pentru persoanele nevaccinate din categoriile de risc sau pentru persoanele vaccinate care nu au reuşit să producă un răspuns imunitar”, semnalează universitatea elveţiană.
Pacienţii imunocompromişi, cei receptori ai unui transplant sau cei cu anumite tipuri de cancer vor putea fi protejaţi împotriva coronavirusului primind de două sau trei ori pe an injecţii cu acest anticorp, mai notează cercetătorii elveţieni.
Dar testele clinice cu un medicament pe baza acestui anticorp vor începe abia către sfîrşitul anului viitor.












