CEL PUTIN ZECE MORTI SI NUMEROSI RANITI IN EXPLOZIA UNEI BOMBE IN BANGKOK

Cel puțin zece persoane au murit în explozia unei bombe care a avut loc luni în apropiere de un sanctuar și de un centru comercial în centrul capitalei thailandeze, potrivit unui prim bilanț al poliției.

La puțin timp după incident, mai multe corpuri umane dezmembrate erau vizibile la locul exploziei, în exteriorul sanctuarului Erawan, situat în plin centrul capitalei thailandeze, printre magazine și clădiri zgârie-nori imense, a constatat un jurnalist al AFP de la fața locului.

«Sunt cel puțin zece morți și numeroși răniți. Potrivit primelor noastre constatări, este vorba de o bombă plasată în interiorul sanctuarului», a declarat șeful poliției din Bangkok, Chakthip Chijinda.

«Pot să confirm că este vorba de o bombă, însă nu pot spune de care fel. Verificăm», a declarat anterior purtătorul de cuvânt al poliției, Prawut Thavornsiri.

Acest sanctuar foarte popular este dedicat zeului hindus Brahma, dar e vizitat în fiecare zi de mii de fideli budiști. El se află pe unul dintre cele mai mari bulevarde din centrul Bangkokului.

Numeroase forțe ale poliției și ambulanțe erau prezente la fața locului după explozie.

Sursa: Agerpres

01.02.25 - 12:17
01.02.25 - 12:25
01.02.25 - 12:18
01.02.25 - 12:22
01.02.25 - 12:26
01.02.25 - 12:21
02.02.25 - 14:32
02.02.25 - 14:37
01.02.25 - 12:28
01.02.25 - 12:30
03.02.25 - 12:51
02.02.25 - 14:40
03.02.25 - 12:55
03.02.25 - 12:52
02.02.25 - 14:34