CEL MAI SCUMP CONSUMABIL ACOPERIT DE ASIGURARILE MEDICALE A COSTAT 425 DE MII DE LEI

Cel mai scump consumabil, acoperit anul trecut în premieră de asigurarea medicală obligatorie, a fost proteza valvulară aortică transcateter, implantată la inimă, care a costat în medie 425 de mii de lei. 20 de persoane asigurate au primit o nouă șansă la viață, beneficiind de proteze cardiace în valoare totală de aproape opt milioane și jumătate de lei. Banii au fost alocați din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM), transmite IPN.

Potrivit Casei Naționale de Asigurări în Medicină, un alt consumabil costisitor este implantul cohlear, dispozitiv care permite procesarea sunetului și vorbirii pentru persoanele cu pierdere severă a auzului și care, începînd cu anul trecut, este acoperit de asigurarea medicală obligatorie și pentru adulți. Costul unui asemenea aparat depășește 347 de mii de lei, iar în 2021 din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală au fost finanțate 19 astfel de implanturi la copii și adulți.

Aproape trei milioane și jumătate de lei au fost alocați pentru 34 de defibrilatoare cardiace implantabile, care monitorizează în mod continuu ritmul inimii și generează diferite tipuri de tratamente electrice atunci cînd se atestă bătăi cardiace neregulate.

Alte consumabile costisitoare utilizate frecvent în spitale pe parcursul anului trecut și finanțate din fondurile AOAM sînt cele pentru tratarea anumitor probleme oculare, pentru corecția anatomică a coloanei vertebrale și cutiei toracice la copii, dispozitivele folosite în tratamentul accidentului vascular cerebral ischemic acut, protezele de umăr, aparatele implantate în cazul bolilor cronice renale etc.

În total, în 2021 s-au alocat peste 44 de milioane de lei pentru consumabilele costisitoare, achitate suplimentar cazului tratat în spitale prin sistemul de clasificare în grupe de diagnostic (DRG). Suma este de două ori mai mare decît în 2020.

Sursa: IPN