În Roma antică, gladiatorul era un bărbat (uneori şi femei) care se lupta în arenă cu un alt luptător sau cu animale sălbatice spre deliciul audienţei. Gladiatorii aparţineau unei şcoli de gladiatori conduse de un Lanista (antrenor) roman. Acolo, aceştia învăţau scrima şi arta sabiei. Gladiatorii care îşi redobîndeau libertatea se numeau rudiari (în latină rudiarius). În cele ce urmează, vă prezentăm zece dintre cei mai faimoşi gladiatori ai acelor vremuri.

Tetraites. Descoperit printr-un graffiti găsit în Pompei în anul 1817, Tetraites a fost cunoscut pentru victoria sa împotriva lui Prudes. Lupta în stilul murmillo, fiind echipat cu un gladius, un scut rectangular, o cască, ocrea (apărători pentru mîini) şi apărători pentru picioare. Extinderea reputaţiei lui a fost înţeleasă abia la sfîrştiul secolului al XX-lea, cînd au fost descoperite, în Franţa şi în Anglia, fragmente ceramice al căror decor prezentau victoriile lui Tetraites.

Priscus şi Verus. Nu se cunosc foarte multe despre aceşti doi rivali, deşi lupta lor finală a fost relatată într-un poem de laudă scris de Martial. Lupta dintre Priscus şi Verus din secolul I d.Hr.( 80 d.Hr.) a fost prima luptă ce a avut loc în faimosul amfiteatru Flavian. După o luptă animată ce s-a desfăşurat cîteva ore, ambii gladiatorii au lăsat săbiile jos din respect pentru celălalt. Puplicul a aprobat cu urale decizia, iar împăratul Titus le-a oferit amîndurora rudis, o sabie mică din lemn oferită gladiatorilor la retragere. Amîndoi au părăsit amfiteatrul ca oameni liberi.

Spiculus. Alt gladiator renumit din secolul I d.Hr., este Spiculus, despre care se spune că a fost în relaţii bune cu împăratul Nero. În urma numeroaselor victorii ale lui Spiculus, Nero l-a premiat cu proprietăţi, sclavi şi alte bogăţii ,,egale cu cele ale oamenilor care au celebrat triumful”. Cînd Nero a fost detronat în anul 68 d.Hr., el a poruncit ajutoarelor să-l găsească pe Spiculus, deoarece dorea să fie ucis de mîinile faimosului gladiator, dar Spiculus nu a fost găsit şi Nero s-a sinucis.

Marcus Attilius. Deşi era cetăţean roman prin naştere, Attilius a ales să intre într-o şcoală de gladiatori în încercarea de a se absolvii de datoriile împovorîtoare adunate pînă la acel moment. Prima victorie este în faţa lui Hilarus, un gladiator deţinut de Nero, care avea 13 victorii consecutive. După, îl înfînge pe Raecius Felix, care avea 12 victorii consecutive. Faptele sale au fost narate pe un mozaic şi pe un graffiti, descoperite în 2007.

Carpophorus. În timp ce ceilalţi gladiatori din listă sînt consacraţi pentru lupta corp la corp împotriva altor oameni, Carpophorus era un faimos bestiarius. Aceşti gladiatori luptau doar împotriva animalelor sălbatice şi de aceea cariera lor era una scurtă. A luptat la deschiderea amfiteatrului Flavian, Carpophorus a înfînt un urs, un leu şi un leopard într-o singură luptă. În altă luptă, tot în aceaşi zi, a ucis un rinocer cu o suliţă. Se spune că a ucis 20 de animale sălbatice doar în acea zi, determinînd publicul şi gladiatorii să-l compare cu Hercule.

Crixus. A fost un gladiator de origine galică (numele său însemna în galică ,,păr cîrlionţat). A obţinut numeroase succese în ring şi a fost unul dintre liderii revoltei sclavilor ce a dus la al III-lea război servil, alături de Spartacus. Înainte să fie capturat, Crixus a luptat pentru Alobrogi împotriva romanilor. Crixius şi Spartacus au luptat unul împotriva celuilalt în arenă, Spartacus fiind cîştigător, dar refuză să-l ucidă.

În anul 73 î.Hr. izbucneşte revolta sclavilor şi după mai multe victorii împotriva armatei romane, în urma unei dispute cu liderul revoltei (Spartacus dorea ca sclavii să se întoarcă în Galia şi în Balcani, locul de proveninţă al majorităţii sclavilor, în timp ce Crixus voia răzbunare), Crixus şi oamenii săi se despart de principalul grup revoluţionar cu scopul de a distruge Sudul Italiei. Această manevră a distras atenţia armatei romane de la grupul principal, care a avut timp să scape. Legiunile romane îl omoară pe Crixus înainte ca el să-şi ducă la bun sfîrşit răzbunarea împotriva oamenilor ce l-au asuprit pentru atîta timp.

Flamma. A fost un sclav sirian, ce a murit la vîrsta de 30 de ani, luptînd de 34 de ori, cîştigînd 21 din aceste lupte, 9 încheindu-se la egalitate, fiind înfrînt doare de 4 ori. El a fost premiat cu rudis de 4 ori, premiu ce îi conferea libertatea şi îi permitea să trăiască normal printre cetăţenii romani, dar Flamma a refuzat rudis-ul de fiecare dată, dorind să lupte în continuare.

Commodus A fost un împărat căruia îi făcea plăcere să lupte împotriva gladiatoriulor. Narcisist şi egocentrist, Commodus se vedea ca fiind cel mai important om din lume. Se compara cu Hercule, mergînd atît de departe încît purta o piele de leopard, la fel cum purta şi eroul grec. Dar în arenă, Commodus a luptat împotriva unor gladiatori care erau înarmaţi cu săbii de lemn şi împotriva unor animale care erau legate sau rănite ( se spune că într-o zi ar fi ucis 100 de lei)

Romanii nu-l agreau, victoriile sale erau anticipate şi asta făceau ca spectacolul să lipsească. Mărturie a narcisismului său este suma pe care o solicita pentru fiecare apariţie, 1.000.000 de sesterţi, chiar dacă el nu era niciodată ,,invitat” în arenă. Commodus a fost asasinat în 192 d.Hr. şi se crede că acţiunile sale de ,,gladiator” reprezintă unul din motivele pentru care cei din cercul său au decis să-l asasineze.

Spartacus. De departe, cel mai vestit gladiator din istorie, Spartacus a fost un soldat trac ce a fost capturat şi vîndut ca sclav. Lentulus Batiatus din Capua l-a cumpărat cu scopul de a-l transforma în gladiator.

În anul 73 î.Hr., Spartacus convinge 70 de gladiatori, printre care şi Crixus, să se revolte împotriva lui Batiatus. În urma acestei revolte, proprietarul gladiatorilor a sfrîrşti omorît, iar gladiatorii s-au refugiat la poalele muntelui Vesuviu. În drumul lor, au eliberat foarte mulţi sclavi, formînd o ,,armată” mare şi puternică.

Gladiatorii au petrecut iarna anului 72 î.Hr. antrenînd sclavii eliberaţi, pregătindu-se pentru ceea ce este cunoscut ca fiind cel de al treilea război servil, adunînd 70.000 de combatanţi. Au fost trimise multe legiuni pentru a-l ucide pe Spartacus, dar acestea au fost uşor înfrînte de spiritul de luptă şi experienţa gladiatorilor. În 71 î.Hr., Marcus Licinius Crassus a adunat o armată de 50.000 de soldaţi pentru a înfrînge revolta lui Spartacus. Crassus l-a încolţit pe Spartacus în Sudul Italiei, destabilizînd grupul revoluţionarilor şi îl ucide pe Spartacus. 6000 din adepţi lui au fost capturaţi şi crucificaţi pe drumul de la Capua la Roma.

Ganciu Ilie Iulian