În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, regimul de la Berlin a orchestrat cea mai mare operațiune de falsificare de monedă din istoria omenirii, vizînd prăbușirea completă a lirei sterline britanice. Planul secret, cunoscut sub numele de cod Operațiunea Bernhard, a fost conceput ca o armă de distrugere economică în masă, menită să provoace o hiperinflație care ar fi paralizat capacitatea insulei de a susține efortul militar.

Pentru a asigura o calitate impecabilă a falsurilor, ofițerii germani au recrutat cu forța peste o sută patruzeci de specialiști din rîndul deținuților aflați în lagărele de concentrare. Tipografi, gravori, experți în celuloză și foști bancheri au fost adunați într-un bloc izolat și strict secret, unde au primit condiții de viață ușor îmbunătățite în schimbul muncii lor. Sarcinile lor erau de o dificultate tehnică uluitoare: trebuiau să reproducă exact textura specifică a hîrtiei din in, să descifreze algoritmul complex de înseriere britanic și să copieze cu o precizie microscopică filigranele sofisticate folosite de Banca Națională engleză.

Rezultatele acestei munci forțate au fost de o perfecțiune absolut terifiantă pentru experții financiari ai vremii. Prizonierii au reușit să tipărească aproape nouă milioane de bancnote false, avînd o valoare nominală totală care depășea suma de o sută treizeci de milioane de lire sterline. Planul inițial al Comandamentului german era să încarce aceste tone de bani falși în bombardiere și să le arunce direct deasupra capitalei britanice și a marilor centre industriale. Scopul era ca populația civilă să adune banii de pe străzi și să îi introducă instantaneu în circulație, distrugînd astfel complet încrederea în valoarea monedei naționale.

Strategia atacului aerian a fost abandonată din cauza pierderii supremației pe cer și a lipsei de aeronave disponibile în faza tîrzie a războiului. În schimb, banii au fost folosiți cu un succes considerabil pentru a finanța rețelele de spionaj din străinătate, pentru a cumpăra materiale strategice de pe piețele neutre și pentru a plăti agenții secreți care operau în spatele liniilor inamice.

Calitatea bancnotelor era atît de ridicată încît pînă și casierii experimentați din băncile internaționale le acceptau fără nici un fel de ezitare, singura modalitate de a detecta falsul fiind o examinare microscopică a unor mici defecte lăsate intenționat de prizonierii care încercau să saboteze discret operațiunea.

Cînd frontul s-a prăbușit definitiv în Primăvara anului 1945 și trupele avansau rapid, ofițerii au încercat să șteargă absolut orice urmă a acestui plan diabolic. Lăzile metalice masive pline cu matrițe, echipamente de tipărire și milioane de bancnote false au fost transportate în munții Alpi și aruncate în grabă pe fundul unui lac adînc din Austria. Deținuții care lucraseră la proiect urmau să fie executați pentru a păstra secretul, dar au fost eliberați chiar înainte ca ordinul să fie pus în aplicare. Abia ani mai tîrziu, scafandrii au scos la suprafață cutiile scufundate, dezvăluind lumii întregi amploarea celui mai ambițios atac financiar din istorie. (Site-ul Știai asta?)