CEA MAI LUNGA DOMNIE DIN ISTORIE

Regele Sobhuza al II-lea a domnit 82 de ani şi a avut 70 soţii

Sobhuza s-a născut în anul 1899 şi, atunci cînd avea doar 4 luni, tatăl său, regele Ngwane al V-lea, a decedat subit, iar Sobhuza a devenit astfel noul rege al statului Swaziland.
Pînă în anul 1921, bunica sa, Labotsibeni, alături de unchiul său, Printul Malunge, au condus poporul. Cu toate că domnia în sine a acestuia a durat 60 de ani, teoretic Sobhuza a ocupat tronul timp de 82 de ani, făcînd ca domnia lui să fie înregistrată drept cea mai lungă din istorie. A urcat pe tron în adevăratul sens al cuvîntului la vîrsta de 22 de ani. Înainte de acest eveniment, şi-a primit educaţia la Şcoala Naţională a statului Swaziland, din Zambodze, şi la Institutul Lovedale, din Africa de Sud. În timpul domniei sale, Swaziland şi-a obţinut independenţa faţă de Marea Britanie, în anul 1968, moment în care a fost recunoscut drept rege şi de către Guvernul britanic.

Din cauza faptului că Swaziland este o ţară mică, dar care dispune de importante resurse minerale, administrarea acestei zone a fost extrem de dificilă, căci de aceste bogăţii ale subsolului profita doar administraţia colonială, iar populaţia era afectată. Tocmai de aceea, a întreprins eforturi considerabile pentru a schimba această situaţie.

De asemenea, a urmărit menţinerea unor bune relaţii cu vecinii ţării, Africa de Sud şi Mozambic, care avea o politică marxistă. Regele Sobhuza era inovativ şi cu mintea deschisă în ceea ce priveşte politica, economia, relaţiile externe şi orice altă acţiune care ar fi putut creşte nivelul de trai al ţării. Cu toate acestea, a sprijinit toate ritualurile tradiţionale.

Între anii 1920 şi 1970, acesta a avut 70 de soţii şi 210 copii, iar în momentul morţii sale avea peste 100 de nepoţi. Sobhuza a murit în anul 1982. Cu toate că domnia sa este cea mai lungă înregistrată pînă acum, au apărut teorii conform cărora Pepi II Neferkare al Egiptului Antic sau Goguryeo, al Correi antice, ar fi avut cea mai lunga domnie.