CE SE FACE LA GUVERN

Sistemul de executare a hotărîrilor judecătoreşti va fi îmbunătăţit

Cabinetul de miniştri a aprobat pe 23 iulie un proiect de lege, care propune operarea mai multor modificări la actuala legislaţie, în vederea perfecţionării mecanismului de examinare a cauzelor civile şi de executare a hotărîrilor judecătoreşti. Proiectul de lege prevede modificarea Codului de Executare, a Codului de procedură civilă şi Legii privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti. Scopul documentului este înlăturarea unor deficienţe din unele acte legislative, în parte cele care se referă la examinarea cauzelor civile şi executarea hotărîrilor judecătoreşti în termene rezonabile, pentru garantarea accesului cetăţenilor la o justiţie corectă. Printre principalele modificări propuse se numără acordarea dreptului creditorului de a-şi alege un alt executor judecătoresc, chiar şi în cazul în care documentul executoriu a fost remis spre executare din oficiu de către instanţa de judecată. De asemenea, proiectul stabileşte, pentru părţile procedurii de executare, a posibilităţii de contestare directă în instanţa de judecată a actelor executorului judecătoresc, acesta din urmă avînd statutul de pîrît, precum şi oferirea premiselor necesare pentru contestarea acţiunilor şi inacţiunilor executorului judecătoresc şi acordarea dreptului executorului judecătoresc de a solicita instanţei aplicarea unei amenzi în mărime de la 10 la 30 unităţi convenţionale în privinţa părţilor în procedura de executare, care depun cereri de contestare în instanţă cu rea-credinţă sau pe motive formale. Documentul mai prevede stabilirea posibilităţii vînzării prin licitaţie a drepturilor litigioase; stabilirea regulilor de desfăşurare de licitaţii ce pot fi organizate de executorul judecătoresc în procesul de vînzare a bunurilor sechestrate – numărul maxim va fi de trei licitaţii, iar preţul de vînzare nu va putea fi coborît sub 50% din valoarea la care acesta a fost evaluat.

Executivul a operat modificări în Legea Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, aprobat pe 23 iulie de Guvern, vine să precizeze unele noţiuni noi în domeniu: situaţie de urgenţă, primul ajutor calificat, personal paramedical etc., în contextul punerii în aplicare a Proiectului transfrontalier ce vizează activitatea Serviciului Medical de Urgenţă, Resuscitare şi Descarcerare (SMURD). De asemenea, documentul conţine prevederi ce vizează protecţia socială a colaboratorilor Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale şi membrilor familiilor lor, cu referire la asigurarea obligatorie de stat, dreptul la indemnizaţia de maternitate, indemnizaţia pentru creşterea copilului, conferirea gradelor speciale, asigurarea cu spaţiu locativ de serviciu şi altele. Totodată, modificările conţin prevederi la compartimentul călătoria fără plată a inspectorilor la protecţia civilă şi pentru supravegherea măsurilor contra incendiilor, precum şi salariile lunare pentru angajaţii care au suferit mutilări în exercitarea funcţiilor de serviciu.

Cîteva familii care au avut de suferit în urma inundaţiilor din anul 2013 vor primi compensaţii

Cîteva familii din raionul Cahul, care au avut de suferit în urma inundaţiilor provocate de ploile torenţiale din luna septembrie 2013, vor beneficia de compensaţii băneşti. O decizie în acest sens a fost aprobată pe 23 iulie de Guvern. Potrivit hotărîrii, în total vor fi alocate 262 de mii de lei din fondul de rezervă al Guvernului către Consiliul raional Cahul. Ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, a declarat că banii vor ajunge la cinci familii a căror case de locuit au fost avariate. Mărimea compensaţiilor alocate beneficiarilor variază între 30 şi 95 de mii de lei.

Sportivii care au obţinut performanţe vor primi burse de la stat

Executivul a aprobat pe 23 iulie Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi de plată a burselor lunare sportivilor de performanţă. Documentul stabileşte grila burselor lunare pentru sportivii care au obţinut medalii sau rezultate deosebite pentru Republica Moldova la probele individuale sau pe echipe la Jocurile Olimpice, Paralimpice, campionate mondiale, europene (seniori, tineret) sau Universiada Mondială. Acestea variază în funcţie de performanţele sportivilor. Astfel, deţinătorii medaliei de aur la Jocurile Olimpice şi Paralimpice vor primi o bursă lunară de 15 mii de lei. Medaliaţii cu argint la Jocurile Olimpice şi Paralimpice sau cu aur la Campionatul Mondial vor beneficia de 12 mii de lei lunar, iar pentru medalia de bronz la Jocurile Olimpice şi Paralimpice, de argint la Campionatul Mondial sau de aur la Campionatul European, sportivii vor avea o bursă de 10 mii de lei. Cea mai mică bursă, în valoare de 2 mii de lei, va fi oferită sportivilor care au participat la ultima ediţie a Jocurilor Olimpice şi deţinătorilor locurilor 2 şi 3 ai Campionatului Europei pentru juniori. Bursele se vor acorda pe o perioadă determinată: pe patru ani - medaliaţilor Jocurilor Olimpice şi Paralimpice, pe doi ani – medaliaţilor campionatelor mondiale şi europene (seniori), precum şi ai Universiadei Mondiale de Vară care se desfăşoară o dată la doi ani, şi pe o perioadă de un an în cazul medaliaţilor campionatelor mondiale şi europene, care se desfăşoară anual şi studenţilor medaliaţi ai campionatelor internaţionale. Dreptul la bursă se stabileşte în baza demersului federaţiei de profil, care va înainta Ministerului Tineretului şi Sportului pachetul de documente corespunzătoare pentru stabilirea cuantumului şi a perioadei de achitare a bursei. Pentru anul 2014, mijloacele financiare necesare punerii în aplicare a acestui Regulament au fost prevăzute în bugetul ministerului.

Sursa: Moldpres

01.09.24 - 00:06
01.09.24 - 00:03
01.09.24 - 00:01
01.09.24 - 00:07
01.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:07
02.09.24 - 00:02
02.09.24 - 00:09
02.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:06
03.09.24 - 01:47
03.09.24 - 01:38
02.09.24 - 00:01
03.09.24 - 01:40
02.09.24 - 14:39