Ce c…-chestii scoate coronavirusul din om…!

De-a lungul istoriei cunoscute a întregii planete, au existat numeroase evenimente nefaste care au implicat întreaga omenire ori relativ parțial. Au fost epidemii-pandemii de gripe, ciume, malarii, variole, holere, febre, HIV/SIDA, Ebola, Boala MERS din 2015 și pînă acum (tot un coronavirus), Covid-19 de acum, cele două războaie mondiale etc. Pe toată durata derulării acestor nenorociri la scară planetară, omul s-a lăsat pradă celor mai contradictorii și bizare instincte de supraviețuire – umanism (la o scară foarte mică și, de cele mai multe ori, prin mobilizări guvernamentale), cruzime, egoism feroce, teamă cumplită, acumulării nechibzuite de alimente de frica foamei etc. Proviziile alimentare în exces, însă, au fost întotdeauna pe primul loc!
Prin anii 70, a existat o altfel de spaimă globală, numai că era una de fițe, una pe care și-o permiteau, în exces, doar cei bogați. Intrase atunci în oameni spaima de declanșare a unui război nuclear. A fost o nebunie totală – toți își construiau adăposturi, buncăre subterane antiatomice, cu tot confortul, cu provizii pentru încă o viață!
Acum, apariția coronavirusului a provocat, la nivel mondial, declanșarea unei obsesii maniacale la care nu s-au gîndit nici cei mai subtili sociologi ori psihanaliști. Instinctul manifestat instantaneu de către oamenii de pe toate continentele s-a conturat într-un mesaj planetar extrem de dramatic și ultimativ: Trăim vremuri căcăcioase! Niciodată, în istoria modernă a planetei, oamenii nu au cumpărat atîta hîrtie igienică! În Anglia ori SUA, nu mai țin minte exact, unul și-a omorît bunica pentru că i-a ascuns hîrtia igienică pe care și-o cumpărase! Isterie totală!
Un semn că în Moldova vremurile sunt mai constipate, e acela că se mai găsește hîrtie igienică prin magazine, chiar din belșug, dar și aici s-a cumpărat destulă!
În aceste vremuri căcăcioase, tragice, amenințătoare și de izolare la domiciliu, nimeni nu a intrat în librării ca să-și facă stocuri de cărți de citit! Unii chiar puteau profita ca să și învețe să citească…!












