Casa Albă cere Turciei să ratifice rapid aderarea Suediei la NATO

SUA „salută” ratificarea anunţată de către Turcia a aderării Finlandei la NATO, dar „încurajează” Ankara să ratifice de asemenea „rapid” aderarea Suediei, a declarat consilierul pentru Securitate Naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, relatează AFP, potrivit agerpres.

De altfel, Washingtonul „cere Ungariei să finalizeze fără întîrziere procedura de ratificare pentru Suedia şi Finlanda”, a spus el într-un comunicat. ”Statele Unite consideră că aceste două ţări ar trebui să devină membre NATO cît mai curînd posibil”, a adăugat oficialul american.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat, Vineri, că şi-a dat, în cele din urmă, acordul pentru aderarea Finlandei la NATO, Parlamentul turc urmînd să ratifice aderarea acestei ţări, nu însă şi pe cea a Suediei.

În privinţa Suediei, Erdogan a spus că va continua discuţiile cu aceasta asupra chestiunilor legate de terorism şi că ratificarea de către Turcia a intrării acestei ţări în Alianţa Nord-Atlantică va depinde de măsurile luate de Guvernul suedez.

Între timp, Ungaria, singura ţară membră NATO în afară de Turcia care nu a ratificat aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, a anunţat că va ratifica pe 27 Martie aderarea Finlandei.

10.05.26 - 18:39
10.05.26 - 11:18
08.05.26 - 17:34
10.05.26 - 11:23
10.05.26 - 11:21
09.05.26 - 13:09
09.05.26 - 13:05
08.05.26 - 17:36
08.05.26 - 00:25
09.05.26 - 13:07
03.05.26 - 12:42
10.05.26 - 11:25
08.05.26 - 00:23
08.05.26 - 00:22
01.05.26 - 11:38