Autor: Lilia GRUBÎI

Dacă am trecut şi de Sfîntul Vasile, adică Anul Nou pe stil vechi, înseamnă că, pe bune, a venit timpul să punem punct gras pe vacanţa de iarnă şi lungul şir de petreceri. Vacanţă pe care am avut-o fiecare după propriul buzunar şi propria minte. Însă, judecînd după mai multe informaţii şi semnificaţii, în general moldovenii s-au odihnit bine. Chiar ghini di tăt. Se vede că compatrioţii mei nu se dau cu una cu două şi greu cad în derută. Altfel nu-mi pot explica hipermarkete măturate de marfă încă de pe la 20 decembrie, canonade întregi de focuri de artificii suficiente pentru un război cu extratereştrii şi hostropăţuri de tot soiul oriunde vrei: în pieţe, la televiziuni, în restaurante, saloane şi bucătării. În fine, în acest material mă voi referi la alt soi de odihnă a moldovenilor, apărut nu atît de demult, dar care a devenit uimitor de repede popular prin părţile noastre.

Cred că fiecare dintre cei care citesc acest ziar are prieteni, rude, cunoscuţi ş.a. care au mers în vacanţă la munte. Probabil aţi observat cu ce ifose se dădea vestea că „plecăm la munte”?! Vajnic, de sus, ca să înţeleagă cei care din varii motive nu au gustat din aerul montan, că sînt nişte rataţi. A merge la munte azi a devenit printre moldoveni ceva şic, bonton şi, bineînţeles, o plăcere care nu este pentru oricine. Cînd scriu aceste lucruri ştiu la ce mă refer. Din criză de subiecte, televiziunile noastre, dar şi cele de peste Prut, au elucidat cu lux de amănunte plecarea moldovenilor la munte, începînd (tur retur) de la Vama Leuşeni pînă la Braşov. Încolo - încărcaţi cu conserve, găini fripte şi damigene de vin, iar înapoi - cu saci de sare din saline. Colac peste pupăză, telespectatorilor de pe ambele părţi ale Prutului s-a vrut să li se arate nişte moldoveni inculţi, care au înţeles odihna la munte drept încă o opţiune de-a bea, mînca şi chefui, doar că pe peisaj montan.

Da, basarabenii încă n-au cultul sporturilor de iarnă. Da de unde? Da, compatrioţii mei s-au rupt la libertate şi pot merge oriunde doresc dacă dispun de nişte bani şi de paşapoarte biometrice. Plajele oceanice sînt prea scumpe, iar munţii din ţara vecină încă accesibili şi la modă. De ce nu? De ce să i te cam pişi pe cap cap moldoveanului care încă n-a deprins farmecul schiatului, dar care ştiu bine că în cîţiva ani va învăţa. Daţi-i numai timp şi nu-l faceţi coadă de vacă! Mai ales că, potrivit unui post TV de la Chişinău, am aflat că numai în perioada sărbătorilor de Revelion şi Crăciun, moldovenii au cheltuit pentru odihna în cabanele din România peste trei milioane de euro! Aproximativ cîte un euro pe cap de moldovean! Hai, vă rog, pardon, atunci! Omul îţi aduce bani gheaţă la buget şi încă şi-l prosteşti?!

Ni s-au dat 5 milioane de euro pentru reparaţia grădiniţelor? Noi spunem mulţumesc, dar şi mai tragem un guleai la munte şi am returnat datoria!

Dar una este cînd te face prost cineva din afară şi alta e cînd te batjocoreşte cel de-acasă, care-ţi este pe potrivă şi mănîncă aceeaşi pîine. Într-unul din reportaje urmăresc cum se întorc moldovenii de la munte acasă. Îşi spun oamenii părerile (în general pozitive), arată bine, odihniţi, vorbesc adecvat, nu dau semne de accese de beţie. Pînă nu apare în cadru o damă dintr-acelea grase, frumoase şi care le ştiu pe toate pe pămînt, în lună şi în stele. Reproduc exact fraza: „A fost bine, frumos, ne-am odihnit de minune, mîncarea a fost super, numai că a fost un „nu” (din rusă «все было хорошо если бы не одно «но» (nota autorului): tare mulţi moldoveni! Unde şi nu căutai de-ai noştri ca furnicele!”. Clar. Îi repugnă madamei moldovenii la odihna unde a fost şi ea, autoconsiderată mai specială şi mai potrivită. Şi tu, cucoană, drept cine-ai mers într-acolo?! Ducesă de Luxemburg sau de Monaco? Că dacă ai menţionat în primul rînd calitatea mîncării, e clar din start că nu pentru partide de schi ai mers la munte. De ce atunci te consideri mai „sculată” şi mai ieşită din peisaj?

Doamne, mă năuceşte uneori acest provincialism al nostru. Or, momente de acest fel mă fac să înţeleg de ce anume în neamul nostru au putut să apară proverbe de tipul „las-să moară capra mea, dar neapărat şi a vecinului”!