Preşedintele SUA ar fi trebuit să aibă la Kremlin un partener, chiar dacă nu şi prieten, dar partener – obligatoriu.

Acest lucru e valabil, indiferent de natura ameninţărilor. Pentru cineva – schimbările climaterice, pentru altcineva – drepturile omului sau extinderea democraţiei. Acum, însă, cea mai mare ameninţare este terorismul, care nu mai este cel de ieri. Teroriştii de azi sînt oameni bine organizaţi, au armată, stat autoproclamat, au resurse bogate şi sînt capabili de a ataca în toată lumea. Dacă occidentul a uitat de 11 septembrie, atunci acţiunile teroriste din Paris ar trebui să-l trezească.

Astfel, terorismul internaţional este ameninţarea principală la adresa securităţii naţionale a SUA. Lupta cu terorismul ar trebui să fie principala preocupare a preşedintelui american. Iar ameninţarea respectivă nu poate fi înlăturată, fără un partener în Kremlin. Indiferent dacă ne place sau nu liderul de la Moscova, există interese comune.

Astăzi, SUA nu au asemenea relaţii cu Rusia. Mai mult ca atît – din 2008, după războiul din Georgia, între Washington şi Moscova e un soi de „război rece”. Epicentru acestui război e Ucraina, care rămîne o bombă cu efect întîrziat. Mai mulţi ucraineni, care astăzi sînt în tabere diferite, au fost crescuţi într-o credinţă, vorbesc o limbă. Şi milioane de familii mixte ruso-ucrainene.

După criza ruso-americană din Golful Caraibelor, Moscova şi Washingtonul au elaborat un cod de comportament, înţelegînd cît de periculos e să te apropii de un război nuclear. Fiecare ţară ştia unde trece „linia roşie”. Astăzi, din păcate, „linii roşii” nu mai sînt. Există ceea ce spune permanent Putin. Iar americanii se fac că nu aud. Americanii au „linii roşii” , iar ruşii – nu. De asta SUA crede că are dreptul să dispună de baze militare în jurul frontierelor Rusiei, iar Moscova nu are nici în Canada, nici în Mexic. Acest fapt demonstrează lipsa unui cod de conduită reciprocă.

Pînă acum nu e clară poziţia SUA faţă de Siria. Holland a făcut alegerea, a intrat în coaliţie cu Rusia. Washington-ul tace ostentativ. Germania, Olanda şi Marea Britanie îşi revizuiesc poziţiile, Washington-ul continuă să tacă. Se creează impresia că Obama e mai preocupat de Putin decît de terorismul internaţional.

Situaţia se agravează şi din cauza extinderii NATO pînă la hotarele Rusiei. Este o prostie să spui că Putin a încălcat ordinea mondială. Extinderea NATO a exclus Rusia din lista celora care edificau noua ordine europeană. Moscova continuă să propună Europei acorduri de securitate, iar părtaşii NATO susţin că „nu e vorba de chestiuni militare, ci de extinderea democraţiei şi comerţ liber ”. În asemenea condiţii, Rusia nu a avut o altă soluţie, decît să devină puternică, şi a devenit.

Concluzia principală e că America nu mai poate conduce lumea de una singură, chiar dacă pînă nu demult putea. Lumea dominată de americani nu mai există. Există o lume multipolară, unde există Rusia şi încă cinci-şase centre mondiale. Încăpăţînarea Washingtonului de a recunoaşte acest lucru a devenit o parte a problemei, nu a soluţiei.

După The Commonwealth Club, Stephen F. Cohen, SUA