„Cadina” Leanca, pres penal in prezidiul Parlamentului

Luptătorii împotriva corupţiei „colaborează” cu anchetatorii și hoții

Autor: Mihai CONŢIU

Vineri, 2 Iunie, majoritatea parlamentară a demonstrat, iarăşi, că, de fapt, corupţii sunt de mai multe categorii – cei deja întemniţaţi, cei anchetaţi şi reţinuţi în arest, cei aflaţi în arest la domiciliu, cei aflaţi sub control judiciar pe timpul desfăşurării anchetei, cei care îşi aşteaptă rîndul, cei iertaţi provizoriu în schimbul unui vot în Parlament, cei daţi uitării opiniei publice şi cei avansaţi în funcţii oficiale. Mă refer la ziua de Vinerea trecută întrucît Parlamentul, la propunerea preşedintelui acestui for legislativ, Andrian Candu, prin votul a 52 de deputaţi, l-a trimis pe fostul „simplu premier” Iurie Leancă să-şi odihnească poponeaţa în prezidiu, în calitate de vicepreşedinte.

Anterior, după ședința Parlamentului din 12 Mai, ne-candidul Candu declara: „Consider că un vicepreşedinte al Parlamentului trebuie să fie din opoziţie şi preferabil să fie doamnă. Asta este viziunea mea şi în acest context discut şi cu colegii din Parlament. Sunt discuții care se desfășoară atît cu majoritatea parlamentară, cît și cu opoziția", a declarat președintele Legislativului”.

În final, „doamna” aleasă din „opoziţie” a fost Iurie Leancă. Sigur că lui Candu şi deputaţilor care l-au votat pe Leancă nu le putem imputa slăbiciunile lor pentru prostituate, iar asta în contextul în care acestea ar profesa legal, dar suntem îndreptăţiţi să-i blamăm atunci cînd protejează şi avansează o prostituată politică notorie, care practică această profesie ilegal şi se face vinovată penal de jefuirea clienţilor în proporţii deosebit de mari.

De ce „nu se arestează şi pe ei înşişi” cei care comandă arestările?

Suntem absolut de acord cu arestările sau cercetările penale îndreptăţite operate împotriva lui Dorin Chirtoacă, Chirinciuc etc. Nu înţelegem de ce nu este reţinut încă şi Mihai Ghimpu. Nu putem fi de acord cu cercetarea penală „privilegiată” a lui Ilan Shor, un individ care trebuia să fie de mult condamnat în implicările lui în furtul miliardului şi concesionarea Aeroportului. I-au dat arest la domiciliu ca să-i dea ocazia să fugă imediat după ce expiră termenul de un an! Suntem nedumeriţi de golănia procedurală prin care Filat a fost reţinut şi condamnat pentru cu totul altceva decît i se imputase iniţial, asta neînsemnînd, fireşte, că nu are culpe penale. Ajungem să credem că Justiţia acestei ţări funcţionează după metodele mafiote din cartelul drogurilor Sud-americane, iar asta atunci cînd ne gîndim cum a fost „extras” Veaceslav Platon din Ucraina, care se înţelege că are suficiente păcate penale, dar noi ne referim la procedurile legale.

Chiar dacă se încalcă procedurile în cazul unora, chiar dacă unii sunt privilegiaţi abuziv, este clar că cei acuzaţi sunt vinovaţi. Cu toate acestea, avem suficiente motive să ne revoltăm că cei care comandă aceste arestări „nu se arestează şi pe ei înşişi”. De bună voie şi nesilit de nimeni, sunt de acord să fiu ars pe rug în piaţa publică dacă mi se va demonstra că cei care l-au votat pe Leancă în funcţia amintită nu sunt corupţi/cumpăraţi, dar şi că absolut toţi şefii tuturor instituţiilor importante ale Statului nu sunt la fel de corupţi!

Amnezia colectivă dirijată cinic de către guvernanţi

Îşi mai aminteşte cineva despre atacurile de tip rider din 2013 împotriva sistemului bancar şi a celui de asigurare? A fost găsit vreun vinovat principal şi pedepsit? Nimeni!!! La fel a intrat în uitare colectivă şi crima de la vînătoarea ilegală din Pădurea Domnească, în urma căreia a fost „desemnat” un vinovat de formă, fără ca nimeni să plătească pentru asta, deşi adevăraţii ucigaşi au fost toţi participanţii la acest dezmăţ vînătoresc criminal. Nici la înstrăinarea ilicită a Aeroportului nu se mai gîndeşte nimeni. Furtul miliardului, de asemenea, este trecut în plan secund prin manipularea mentalului colectiv cu „alte priorităţi”, iar asta pentru că urmează raportul Kroll 2.

Această amnezie colectivă este dirijată de către guvernanţi şi majoritatea parlamentară pentru că ei sunt adevăraţii vinovaţi de toate aceste fărădelegi, ei care, de bună voie, au devenit slugile şi călăii celui care-i biciuieşte – Vladimir Plahotniuc. Amnezia colectivă despre care vorbim este ca un drog. Zilnic, moldoveanului i se oferă „evenimente cotidiene” despre care să vorbească pătimaş în familie, la serviciu, la cîrciumă etc., uitînd astfel despre cele pomenite mai sus. Întreaga suflare moldovenească a devenit brusc „responsabilă şi preocupată direct” de schimbarea sistemului de vot.

Pe acest fundal, au apărut şi „arestările răsunătoare” ale unor oficiali de prim rang. Păi, nu-i aşa?, dă-l dracului de miliard furat, că s-o găsi el, dar nu vedeţi pe cine au arestat şi cum vor ca să votăm acum? În plus, pentru pătura strict politizată a moldovenilor, s-a inventat şi o alianţă secretă între Plahotniuc şi Dodon. Fireşte că această iniţiativă nu a pornit dinspre Preşedinţie, ci din iatacul Sultanului Plahotniuc, iar cadînele lui o difuzează şi o „analizează” extrem de subtil. Aici explicaţiile sunt mult mai simple decît „profunzimile” la care recurg unii „analişti”, fie de la Putere, fie din Opoziţie.

Lansarea de către „inginerii PD” a acestui zvon cu parfum de credibilitate are drept scop „manipularea amnezică sau hipnotică” a moldovenilor, prin care se urmăreşte creare unei imagini de „salvator proeuropean şi democratic” lui Plahotniuc şi PD spre a intra iarăşi în Parlament şi a-şi păstra controlul absolut asupra ţării. Acum asistăm la o altfel de divizare a populaţiei, numai că pe criterii mafiote extrem de cinice. Păi cum să se mai gîndească „moldovenii responsabili” la marile hoţii naţionale atîta timp cît au de ales între cel care i-a îngenuncheat deja – Plahotniuc –, şi Dodon? Între timp, deşi moldovenii simt, dar nu şi-o şi explică, ajung să-i voteze pe manipulatorii lor, certificîndu-le statutul de proprietari ai Aeroportului, le amnistiază crimele şi plătesc în locul lor pagubele miliardului furat, iar asta prin cele mai revoltătoare scumpiri de preţuri, taxe, amenzi etc.

Păi cine se mai gîndeşte că locul lui Leancă e în puşcărie? În contextul celor pomenite mai sus, toţi cei avizaţi ştiu că, cel puţin în cazul furtului miliardului şi înstrăinarea Aeroportului, Leancă, Dorin Drăguţanu, fostul guvernator al BNM, Valeriu Lazăr şi alţii ar fi trebuit să fie încarceraţi de multă vreme. În amnezia colectivă, Drăguţanu şi Lazăr nu mai există, dar se pare că nici în dosarele CNA. După transformarea lui Ghimpu şi Chirtoacă în preşuri politice penale, „interesul naţional” al lui Plahotniuc i-a suflat la ureche că viitorul preş politic şi penal Leancă este util. Decizînd că este util în calitate de vicepreşedinte al Parlamentului, Plahotniuc uită că Leancă este o „prostituată politică” şi pentru europenii pe care i-a sfidat constant în favoarea interesului personal al oligarhului. Aici mă refer la PPE, familia politică europeană cu putere decisivă în UE şi CoE. În acelaşi timp, desemnarea „imunitară” a lui Leancă în noua funcţie a luat în calcul „amnezia colectivă”, dar îl încătuşează şi mai mult în postura de şantajabil şi executant docil al ordinelor pe care le va primi de la „coordonatorul” său. Jalnică situaţie! Jalnic om! Jalnic Parlament! Mai este loc de o revoltă a „amnezicilor”?

P. s. În realitate, lui Leancă i s-a dat ordin ca să accepte această funcţie ca să nu dea de dracu! În Martie, anul acesta, Leancă afirma că nu își dorește funcția de vicepreședinte al Parlamentului. Întrebat fiind, în emisiunea IMPORTANT de la TVC 21, dacă aspiră la funcția în care a fost numit Vineri, Leancă a spus „Nu, nu mulțumesc”. „… La funcția de vicepreședinte al Parlamentului, pretindeți?” a fost întrebat de către moderator, la care Leancă a răspuns: „Nu, nu mulțumesc.” „Nu vi s-a propus?, a mai fost întrebat. „Cîndva s-a propus, dar nu mă interesează funcția respectivă.” Cîndva cînd?, a insistat moderatorul. „Cu jumătate de an în urmă”, a răspuns Leancă.

 

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26